Marea Britanie: Frământări privind Brexit de Călin ISĂRESCU postat pe 11/01/2018 Foto: Media Nigel Farage, figură centrală în campania pro Brexit ”Leave.EU”. Doi dintre cei mai proeminenți militați ai Brexit din Marea Britanie au susținut, joi, că este nevoie de un al doilea referendum cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană, ca modalitate de a opri susținătorii UE care încercă să slăbească sau chiar să oprească plecarea țării din bloc. În Marea Britanie a avut loc un referendum, în 2016, prin care britanicii și-au exprimat opinia cu privire la părăsirea blocului comunitar. Rezultatul referendumului a fost de 52% în favoarea încheierii prezenței a mai mult de patru decenii de legături politice, economice și juridice cu UE. Însă, națiunea britanică este încă profund polarizată, deziluzia față de complexitatea retragerii și pesimismul cu privire la impactul economic post Brexit au provocat temeri cu privire la o retragere soft, în tabăra ferventă anti-UE. O retragere soft ar însemna păstrarea legăturile cheie cu UE și reducerea imigrației. Nigel Farage, o figură centrală în campania pro Brexit ”Leave.EU” , a spus că îl înfierbântă ideea de a organiza un al doilea referendum pentru a soluționa dacă plecarea din blocul comunitar a fost o decizie corectă sau nu. „Poate ajungem la punctul de a gândi că ar trebui să avem un al doilea referendum … cu privire la aderarea la UE”, a declarat fostul lider al micului Partid al Independenței britanice la emisiunea Channel Five „The Wright Stuff”. „Cred că dacă am avea un al doilea referendum cu privire la aderarea la UE, am ucide de o generație. Procentul care ar vota la plecarea ar fi mult mai mare decât era ultima oară. ” Sondajele de opinie arată puțin semne de schimbare a opiniei în rândul alegătorilor britanici. Un sondaj realizat în luna decembrie a arătat că 51% ar păstra acum statutul de membru al UE și 41% ar dori să renunțe. Premierul conservator, Theresa May, a promis că Marea Britanie va părăsi UE în martie 2019 și apoi va intra într-o perioadă de tranziție de aproximativ doi ani pentru ca guvernul să implementeze noi politici în domenii precum comerțul, vama și imigrația. 4.9/5 - (34 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia