Acasă Mediu NASA: În 2020, Soarele va atinge cea mai redusă activitate din ultimii 200 de ani

NASA: În 2020, Soarele va atinge cea mai redusă activitate din ultimii 200 de ani

Potrivit specialiștilor de la NASA, Soarele va atinge cea mai redusă activitate din ultimii 200 de ani în 2020. Astfel, temperaturile ar putea scădea cu până la 1 grad Celsius pe parcursul a 12 luni, anunță Valentina Zharkova, expert la Northumbria University.

Această modificare ar putea avea efecte semnificative asupra temperaturilor medii înregistrate pe glob.

„Soarele se apropie de perioada de hibernare. Mai puține pete solare se vor forma pe suprafața Soarelui și astfel mai puțină energie și radiații vor fi emise către planete și Terra”, a precizat Zharkova.

Pământul ar putea trece printr-o perioadă cu vreme rece și furtuni de zăpadă în următorii 30 de ani, din cauza unui „minim solar” ce este pe punctul de a-și pune amprenta asupra climei, anunță Valentina Zharkova​.

Minimele solare sunt parte a ciclului natural al Soarelui și au loc la fiecare 11 ani. Minimul de anul acesta, însă, este în mod particular mai pronunțat.

Momentul marchează startul unui eveniment rar cunoscut drept „Marele Minim Solar”, ce are loc o dată la aproximativ 400 de ani. Cele mai multe efecte ale fenomenului, însă, nu vor fi resimțite de către oameni.

Răcirea climatică, cauzată de faptul că Soarele intră într-o perioadă naturală de „hibernare”, ar putea duce la probleme legate de lipsa alimentelor pe întregul glob, spune cercetătorul, potrivit The Sun.

Putem doar spera că această mini eră glaciară nu va fi la fel de severă precum Minima Maunder (n.r. între anii 1645 și 1715). Ar afecta dramatic recoltele la latitudini medii, deoarece legumele și fructele nu vor avea suficient timp pentru a se coace și a fi recoltate”, a mai spus specialista.

Publicația britanică ia în considerare și analizele altor specialiști, care cred că Marele Minim Solar va avea efecte nesemnificative asupra climei.

„Mica reducere în activitatea solară a Soarelui e cu mult depășită de efectele cauzate de activitatea umană, cum ar fi emisiile de dioxid de carbon din atmosferă”, a precizat Mathew Owens, expert în activitatea Soarelui.

În jurul anului 2053 activitatea Soarelui va reveni la normal

Valentina Zharkova susține că intervalele reci și verile umede ar putea persista până când activitatea Soarelui va reveni la normal, în jurul anului 2053. Cercetătoarea a menționat ca dovezi perioadele nefirești de reci resimțite în Canada și Islanda.

„Vom avea parte probabil de perioade de îngheț ca cea care se manifestă acum în Canada, unde sunt temperaturi de -50 de grade Celsius. Dar e doar începutul Marelui Minim Solar, vor mai urma multe în următorii 33 de ani”, a declarat Zharkova.

Datele adunate de NASA sugerează că planeta ar putea trece printr-un mic îngheț în jurul anului 2025.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…