Acasă Extern OMS: Ţările ar putea reveni la „închiderea totală”, numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat în 6 săptămâni

OMS: Ţările ar putea reveni la „închiderea totală”, numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat în 6 săptămâni

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat că statele ar trebui să ia în considerare impunerea din nou a unor restricţii stricte de mişcare a populaţiei în condiţiile în care numărul cazuri de Covid-19 s-a dublat la nivel mondial în ultimele 6 săptămâni.

Dr. Michael Ryan, directorul executiv al Programului OMS pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat vineri, întro conferinţă de presă, că ţările ar trebui să intre din nou în carantină.

„Cu toţii vrem să evităm ca ţările să revină la închidere totală, nimeni nu îşi doreşte asta, dar exista situaţii în care aceasta este singura opţiune”, a declarat Ryan.

Reprezentantul OMS a spus că „Odată ce restricţiile au fost ridicate, a existat întotdeauna riscul ca boala să înceapă să se răspândească din nou. Trebuie să accepte faptul că în situaţia noastră actuală este foarte puţin probabil să putem eradica sau elimina acest virus”, a spus Ryan.

Acesta a comparat focarele de coronavirus cu incendiile forestiere: focurile mici sunt uşor de stins, dar greu de identificat. De aceea, el a sfătuit fiecare ţară şi comunitate să pună în aplicare un sistem în care să poată detecta „micile focare”, putând astfel să blocheze doar zone mici pentru a conţine virusul.

„Când virusul este prezent, există riscul de răspândire”, a spus el.

Mai multe state continuă să adopte sau să prelungească măsuri de prevenţie pentru prevenirea răspândirii cazurilor de infectare, în timp ce oamenii de ştiinţă continuă studiile în ceea ce priveşte administrarea de diferite medicamente sau producţia de anticorpi. Momentan, ţări precum SUA şi Italia ţin topul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19.

SUA raportează un număr record de infectări, 66.000 în 24 de ore, arată cele mai recente date publicate de Universitatea Johns Hopkins.

Italia estea cea mai afectată ţară din Europa, bilanţul epidemic a ajuns la 34.938 de morţi.

Republica Moldova prelungeşte starea de urgenţă până 31 iulie.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…