Războiului hibrid al lui Putin

Confiscarea cu succes a Crimeei și intervenția ulterioară în estul Ucrainei nu trebuie încadrate ca o deviere bruscă și neașteptată a Rusiei de la normele internaționale. Aceste evenimente trebuie văzute în contextul unei culturi moștenite de statul rus din trecutul sovietic și țarist. Comportamentul politic al Rusiei poartă amprenta doctrinelor, disciplinelor și obiceiurilor dobândite de la înaintași.

În confruntarea cu Occidentul, Kremlinul a apelat la instrumente „noi” și la inovație.
În ultimii trei ani, Rusia prin intervențiile militare reușite în Ucraina și Siria a demonstrat revenirea la o politică externă asertivă. Capacitățile pe care le-a folosit pentru a face acest lucru au surprins Occidentul, deși acțiunile sale au fost anunțate în avans, și dezvoltarea noilor capabilități a fost descrisă în detaliu de către comunitatea care urmărește Rusia.
Abordarea distinctă a operațiunilor din Ucraina a dat naștere la impresie că armata rusească a folosit concepte fundamentale noi de conflict armat. Adoptarea pe scară largă a unor fraze precum „războiul hibrid” și „doctrina lui Gerasimov” a întărit această percepție a noutății și a indicat căutarea unor modalități de conceptualizare a abordării rusești a conflictului, pe care Occidentul a găsit-o la prima vedere necunoscută.
Cu toate acestea, tehnicile și metodele expuse de Rusia în Ucraina au rădăcini în abordările tradiționale sovietice. De la sfârșitul Războiului Rece cadrele universitare militare ale Rusiei au arătat un ansamblu de gândire în continuă dezvoltare asupra naturii schimbătoare conflictul și cum să se prevaleze în el, inclusiv, dar fără a se limita, la succesul aplicării puterii militare.
Pe parcursul conflictului din Ucraina, Rusia s-a folosit de tehnologiile și strategiile militare care erau cunoscute de Occident încă din timpul Războiului Rece. Acestea cuprind nu numai amenințarea potențială a atacului armatei din partea Rusiei, dar și folosirea subversiunii și a destabilizării continue ca „măsuri active” practicate de Moscova.

Forța armată
Moscova a dezvoltat două instrumente specifice pentru exercitarea puterii sale: forțele armate ale Federației Ruse și capacitatea statului de a lupta împotriva informațiilor. În ambele domenii, capacitățile Rusiei s-au dezvoltat rapid în ultimii ani pentru a se potrivi intențiilor sale. Cea mai vizibilă demonstrație a acestui lucru a fost transformarea fără precedent forțele armate rusești începând din 2008. Această transformare continuă, iar armata rusă beneficiază de „formarea pe teren în condiții reale” care este în curs de desfășurare în Ucraina și Siria.
Până în prezent, Rusia a demonstrat capacitatea sa militară convențională și dorința de o folosi. Trendul din ultimii nouă ani continuă, Rusia își dezvoltă capacitatea convențională și va deveni deveni mai încrezătoare și mai agresivă. Chiar dacă percepția operațiunilor rusești în estul Ucrainei a fost de război neregulat, intervenția militară din august 2014 a fost una transfrontalieră ce stabilizat linia de front aproape de ceea ce s-a convenit în acordurile de la Minsk.
Disponibilitate de a folosi forța militară va fi intensificată de experiența avută în Siria când încetarea focului, din 2016, s-a încheiat în termeni rusești. Acest lucru confirmă că intervenția militară asertivă a Moscovei este un mijloc eficient de a realiza o politică externă rapidă și cu rezultate pozitive pentru ea.

Războiul informațiilor
Practica Rusiei în războiul informațiilor s-a dezvoltat rapid, având ca suport cheia principiilor din perioada sovietică. Această evoluție a constat într-o serie de adaptări după eșuarea campaniilor de informare din partea Rusiei, însoțite apoi de succese ca urmare a utilizării internetului.
Rusia trebuie văzută ca o amenințare, chiar dacă inițiativele de securitate ale Rusiei sunt prezentate ca măsuri defensive, acestea sunt susceptibile de a avea consecințe grave pentru vecinii săi. Creșterea încrederii Rusiei în atingerea obiectivelor sale va face ca Occidentul să fie mai greu de protejat împotriva asertivității rusești. Fără disponibilitatea unei forțe militare semnificative care să acționeze în prima linie pentru a descuraja acțiunile rusești și fără aplicarea măsurilor de a contracara războiul informațional nu este greu de anticipat ce se va întâmpla.
Pe scurt, în ultimii trei ani intervențiile militare rusești și campaniile de război informatic asociate acestora nu au fost o anomalie. Rusia se simte suficient de puternică pentru a contesta Occidentul. Noile capabilități militare ale Rusiei au reintrodus lumea în vechiul stil sovietic. Dezinformarea și subversiunea sub forme ale „războiului informațional”.
Reapariția acestora, anterior inactive, și instrumentele de politică externă rusească au generat surpriză pe scară largă, iar acest lucru la rândul său a stimulat percepția că utilizarea lor reprezintă o formă radicală de război diferită și nouă.
Revenirea Rusiei la încercările asertive de a domina vecinii și a-i aduce înapoi în sfera ei de influență nu a fost un evenimente ad-hoc, ci mai degrabă un proces constant de escaladare a presiunii. Acest proces s-a desfășurat în paralel cu creșterea încrederii și puterii Rusiei derivată inițial din veniturile obținute din vânzarea de petrol și gaze pe parcursul celor 15 ani de creștere a prețurilor acestora, începând cu anul 1999.
După o scurtă perioadă de optimism și de cooperarea cu Occidentul, după atacurile din 11 septembrie din Statele Unite, Rusia a început să testeze o serie de pârghii ostile împotriva noilor state independente de la periferia sa de vest. Dintre acestea, întreruperile de energie sunt cele mai cunoscute, dar altele includ războiul economic, destabilizarea financiară și socială, atacurile cibernetice în diferite forme și multe altele.