Acasă Extern Rusia a ordonat un armistițiu zilnic de 5 ore în Ghouta de Est

Rusia a ordonat un armistițiu zilnic de 5 ore în Ghouta de Est

După rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, care prevede încetarea focului timp de 30 de zile pe întreg teritoriul Siriei, Rusia va stabili un coridor umanitar și va implementa un armistițiu de cinci ore pe zi în Ghouta de Est, a relatat agenția de știri RIA.

În cursul săptămânii trecute, enclava rebelă Ghouta de Est a fost supusă unor bombardamente fără precedent din partea armatei Siriei și a aliaților săi, ucigând sute de persoane, inclusiv copii.

Duminică, autoritățile sanitare au spus că mai multe persoane au suferit simptome ale expunerii la gaze cu clor, iar lucrătorii de salvare au declarat luni că șapte copii mici au fost uciși de bombardamentele aviaței și de loviturile de artilerie.

„Ghouta de Est nu poate să aștepte, este timpul să oprim acest iad pe pământ”, a declarat Secretarul General ONU, Antonio Guterres, pentru Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, solicitând punerea în aplicare a încetării focului.

Luptele au izbucnit în Siria după rezoluția emisă sâmbătă de Consiliului de Securitate al ONU pentru încetarea focului. Turcia a continuat ofensiva împotriva unei miliției kurde în Afrin, grupurile rivale se luptă în Idlib și o coaliție condusă de SUA vizează statul islamic în estul Siriei.

Ministrul rus al apărării citat de agenția de știri RIA, a spus că președintele Vladimir Putin a ordonat încetarea zilnică a focului în Ghouta de Est între orele 9-14 și crearea unui „coridor umanitar” care să permită evacuarea civililor.

Rusia alături de Iran și milițiile șiite sunt susținători ai președintelui sirian Bashar al-Assad și s-au alăturat războiului în 2015, ajutându-l să recupereze zone importante din Siria.

Ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, nu a spus dacă guvernul sirian sau alte forțe aliate au fost de acord să respecte armistițiul zilnic de cinci ore.

Mohamad Alloush, șeful politic al uneia dintre cele mai mari facțiuni rebele din Ghouta de Est, a declarat că armata siriană și aliații săi au lansat „un atac la sol”, după rezoluția ONU, adăugând că este vital ca armistițiul să fie pus în aplicare.

„Sperăm la o acțiune reală, serioasă și practică”, a spus el.

 

5/5 - (11 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…