Acasă Cultură Spoke’n Word – festival de slam poetry, la Varşovia

Spoke’n Word – festival de slam poetry, la Varşovia

Institutul Cultural Român de la Varşovia va participa la Festivalul de poezie scandată Spoke’n’Word (a 14a ediţie), alături de Austria, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Franța, Germania, Polonia, Portugalia și Ungaria. Festivalul va avea loc în perioada 29 noiembrie -1 decembrie, la Varşovia.

România va fi reprezentată în Festival de Benji Horváth, poet, scriitor, slammer, trăducător, redactor la revista literară maghiară „Helikon” din Cluj-Napoca, organizator de ateliere și evenimente culturale. În vârstă de 30 de ani, Benji Horváth este membru al formației audio-vizual-poetice Beatwándor. Are publicate patru volume de poezie: A cseplini díva (Diva cepliniană), 2009; Beatcore, 2015; Az amnézia útja (Drumul amneziei), 2016; A dicsőséges Európa (Europa glorioasă), 2018.

A publicat poezie, proză, eseuri, interviuri și recenzii în numeroase periodice din România și Ungaria. Apare în antologia Liniște, pace, perversiuni, heppiend: tineri poeți maghiari din Transilvania (2016, Casa de editură Max Blecher). Benji Horváth va participa în Festival cu creaţii proprii, traduse în limba polonă.

Spoke’n’Word este un spectacol anual de poezie scandată adresat tinerilor, organizat de EUNIC Varşovia, în colaborare cu prestigioși parteneri locali.

Festivalul oferă artiștilor tineri din diferite țări posibilitatea de a se cunoaște si de a lucra împreună în cadrul unor ateliere, conduse de un slammer polonez, derulate pe durata a trei zile. Atelierul presupune combinarea creațiilor personale cu elemente de teatru, muzică și lumină, produsul final fiind prezentat audienței în ultima seară a atelierelor. Fiecare atelier este constituit din 2-3 artiști polonezi și 4-5 artiști invitați de țările EUNIC participante.

Seara de gală începe cu un concurs de poezie scandată, adresat artiștilor polonezi, încheiat cu un premiu, și continuă cu spectacolul construit în cadrul atelierelor, în care artiștii străini își prezintă creațiile.

5/5 - (8 votes)

Distribuie pe:
  • Festival rock organizat de neonaziști de ziua lui Hitler

    Câteva sute de neonaziști s-au adunat în estul Germaniei pentru un festival de rock al ext…
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…