Acasă Cultură Vizită istorică în Rusia

Vizită istorică în Rusia

Regele Salman al Arabiei Saudite face o vizită istorică în Rusia punând bazele unei noi perioade de colaborare între cele două țări.

Vizita începută joi va dura patru zile și marchează prima vizită a unui monarh saudit la Moscova.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin și regele Salman este văzută ca un potențial punct de cotitură în politica din Orientul Mijlociu și chiar în comportamentul piețelor mondiale de petrol.

Dar, regele saudit cere ca Iranul, un aliat al Kremlinului, să pună capăt „interferenței “în politica din Orientul Mijlociu.

Cei doi lideri au semnat mai mult de 15 de acorduri de cooperare în valoare de miliarde de dolari. Ministrul de externe rus, Sergei Lavrov, pretinde că vizita marchează momentul în care relațiile saudite-ruse „a atins un nou nivel calitativ “. Într-una dintre cele mai remarcabile oferte făcute de ruși, saudiții au declarat că vor cumpăra sistemul rusesc de apărare S-400.

Multe din acordurile încheiate vizează investițiile Arabiei Saudite pe piețele energetice ale Rusiei, însă au puține șanse să se consolideze datorită sancțiunilor UE și ale SUA.

Arabia Saudită dorește prelungirea acordului petrolier, care limitează producția și care a crescut prețurile. Ministrul saudit de energie, Khalid Al-Falih, a declarat că acordul din ianuarie „a redat viața OPEC “, și a făcut ca țara sa să fie mai optimistă cu privire la viitorul petrolului. „Succesul acestei colaborări este clar”, a spus el. Rusia nu este membră a OPEC, dar are nevoie de prețuri petroliere pentru a-și salva economia aflată în dificultate.

Arabia Saudită se opune virulent prezenței iraniene în Siria și a solicitat asigurări de la Putin că milițiile iraniene care luptă alături de regimul Assad va fi forțat să părăsească Siria, ca parte a oricărei acord de pace. Saudiții doresc, de asemenea, ca iranienii să nu mai sprijine opoziția houthi din Yemen.

 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…