Acasă Extern Putin: Crimeea nu va fi dată Ucrainei

Putin: Crimeea nu va fi dată Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a exclus orice posibilitate a revenirii peninsulei Crimeea la Ucraina, a cărei anexare în martie 2014 se află la originea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, informează AFP.

Cu o săptămână înaintea scrutinului prezidenţial din 18 martie, care îi va asigura lui Putin un al patrulea mandat şi rămânerea la putere până în 2024, postul de televiziune Rossia-1 a difuzat duminică pe reţelele sociale ruse Vkontakte şi Odnoklassniki un film de circa două ore dedicat preşedintelui rus.

La întrebarea dacă Rusia va fi într-o zi obligată să înapoieze Crimeea Ucrainei, Putin a răspuns sec: „Nu, aţi luat-o razna? Circumstanţe de acest gen nu există şi nu vor exista niciodată”.

În documentarul intitulat „Putin”, jurnalistul Andrei Kondraciov, care conduce echipa de campanie electorală a liderului de la Kremlin, îi adresează lui Putin o serie de întrebări pe multiple teme, începând cu Siria şi terminând cu viaţa personală a liderului rus.

„Sunteţi capabil să iertaţi?”, îl întreabă Kondraciov pe Putin. „Da”, răspunde preşedintele rus, după care adaugă: „Mai puţin trădarea”.

În documentar apar şi apropiaţi şi aliaţi ai preşedintelui rus, precum prietenul său din copilărie, violonistul Serghei Roldughin, sau fostul cancelar german Gerhard Schroeder, care nu încetează cu laudele la adresa lui Putin.

Creditat cu peste 70% în intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje, Putin a refuzat să participe la dezbaterile televizate, evitând şi mitingurile electorale, cu excepţia unei manifestaţii de susţinere din 3 martie, când a vorbit mai puțin de 3 minute. Însă, Putin este omniprezent la televiziunea publică, unde deplasările sale sunt acoperite mediatic aproape în totalitate şi îi sunt consacrate o serie de documentare.

5/5 - (10 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…