Acasă Extern Japonia și Rusia au obiective comune

Japonia și Rusia au obiective comune

Japonia are un număr însemnat de obiective care necesită cooperarea cu Rusia, inclusiv în privinţa Coreei de Nord, a declarat miercuri ministrul japonez de Externe, Taro Kono, în urma unei întrevederi la Tokyo cu omologul său rus, Serghei Lavrov, relatează agenţia Tass.

De cealaltă parte, Serghei Lavrov a anunţat că în luna mai va avea loc la Moscova o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul japonez Shinzo Abe.

„Cu siguranţă, evenimentul major al anului va fi întâlnirea dintre liderii noştri în luna mai în Rusia. Vrem să folosim aceste discuţii ca o pregătire eficientă pentru acest summit. În general, considerăm că relaţiile bilaterale sunt dinamice, deşi cu siguranţă există domenii în care am dori să vedem mai multe progrese”, a spus Lavrov.

Recent, guvernul japonez a avertizat că Rusia a intensificat activitatea militară în apropierea Japoniei, iar această decizie ar putea avea legătură cu faptul că Japonia s-a alăturat sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei. În plus, ministrul japonez de Externe, Taro Kono, a declarat că Rusia şi-a sporit potenţialul nuclear în baza unor acţiuni unilaterale.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…