Acasă Cultură O seară dedicată Reginei Maria a României, la ICR Londra

O seară dedicată Reginei Maria a României, la ICR Londra

Miercuri, 21 noiembrie 2018, Institutul Cultural Român din Londra organizează, la sediu, un eveniment deosebit dedicat celei mai îndrăgite suverane a României, Regina Maria, parte din programul de celebrare a Centenarului Marii Uniri în capitala britanică.

Invitata specială este cunoscuta scriitoare și jurnalistă britanică Tessa Dunlop, o veche prietenă și susținătoare a României care, în deschiderea serii, va susține o conferință cu titlul „Regina Soldat. România și Primul Război Mondial”. În prezentarea sa, Tessa Dunlop va examina rolul decisiv al Reginei în timpul Primului Război Mondial și la Conferința de Pace de la Paris, ca diplomat și om politic în numele țării sale adoptive.

În pregătirea evenimentului, Tessa Dunlop a derulat, cu sprijinul ICR Londra, o intensă campanie de promovare și conștientizare în rândul celor mai cunoscute mass-media britanice, generând până în prezent nu mai puțin de patru apariții de mare vizibilitate și impact dedicate Reginei Maria. După prima mențiune a unui articol publicat în celebra revistă istorică History Today la începutul acestei luni, i-au urmat apariții în cadrul unor emisiuni de mare audiență ale posturilor de televiziune și radio BBC One (BBC Breakfast), BBC Radio 4 (Woman’s Hour) și Channel 5 (5 News).

La finalul serii, va fi vernisată expoziția de fotografie „Maria, Regina Soldat”, realizată de Asociația România Culturală și curatoriată de istoricul Anca Beatrice Todireanu. Cuprinzând o selecție de panouri ce aduc în prim plan personalitatea Reginei Maria și implicarea sa susținută în serviciul sanitar în timpul războiului, expoziția prezintă instantanee cu singura femeie monarh care a coborât în tranșee și a vegheat la căpătâiul muribunzilor, îmbrăcată în uniformă de infirmieră, printre ofițeri, generali și soldați, pe câmpul de luptă sau în spitale, dar și în tranșee, alături de regele Ferdinand și generalul Traian Moșoiu. Deschiderea va avea loc în prezența curatoarei.

Expoziția de fotografie „Regina Soldat” a fost realizată de ARC în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Statul Major al Apărării, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Arhiva Națională de Film, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Național Moldova-Iași, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”- Iași și Muzeul Negrești-Oaș.

Tot cu acest prilej va fi prezentat publicului și albumul omagial intitulat „Regina și Frontul” (2017), coordonat de dr. Anca Beatrice Todireanu și editat de Muzeul Național al Literaturii Române. Ediție bilingvă (română-engleză), albumul conține 140 de imagini cu Regina Maria a României din perioada Primului Război Mondial, însoțite de zece texte semnate de mari personalităţi din ţară.

Tessa Dunlop este scriitoare și realizatoare radio și TV britanică. A studiat istoria la Universitatea Oxford şi a urmat studii aprofundate în domeniul imperialismului cultural la Sheffield Hallam. Colaborează frecvent cu BBC Radio 4 şi 5, posturile de televiziune BBC 1 şi 2, Channel 4 şi 5, Discovery Europe, UKTV History, History Channel, precum şi cu mai multe publicaţii importante, printre care The Times, The Guardian, The Independent, History Today, Countryside Magazine şi Huffington Post. Este autoarea a două cărți de istorie – “The Bletchley Girls” și “The Century Girls”, iar în prezent lucrează la o biografie a Reginei Maria a României.

Anca-Beatrice Todireanu este membru fondator și președintele Asociației România Culturală începând din 2015. De profesie istoric, doctor în istorie, are o bogată activitate culturală, de curând fiind și câștigătoarea Premiului pentru Celebrarea Centenarului 2017, oferit de AFCN pentru Proiectul Cultural „Regina Soldat”. A publicat numeroase articole și studii istorice atât în reviste de specialitate din țară cât și de peste hotare. A organizat numeroase expoziții și lansări de carte, în țară și în străinătate (Varșovia, Freiburg, Roma, Ljubljana, Berlin, Maryhill – SUA, Bruxelles), și este, totodată, colaborator al Revistei Forbes. În acest an omagial (80 de ani de la moartea Reginei Maria, dar mai ales 100 de ani de la Marea Unire), Anca Beatrice Todireanu și-a canalizat cercetările asupra activității sanitar-umanitare, dar mai ales asupra diplomației regale, care constituie și tema acțiunilor culturale pe care le va desfășura în anul 2019.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…