LA UN AN ŞI UN PIC DE LA CENTENAR… MARE ŞI VOINIC, CU ŢARA PE GALANTAR

Pamflet

Iacătă, că „poporul roşu” fu învins şi la penultimele, şi la ultimele alegeri (faza pe preşedinţi), de către „cel galben”, în concubinaj cu „cel albastru” şi un pic de portocaliu… E drept, cel albastru se şi făcu un pic mai mic, după ce tăcuse chitic. Ca să nu-l supere pe „Magnificul”. Ce să mai măcăne, ce să mai păcăne Barna (cam habarna!), când ditamai haştagul se cam rupse-n două. Unul cu dânsul şi unul cu mai Sus(ul) decât dânsul. Poate şi pen’ chestia cu „fără penalii”, pen’ care fu şi el penalizat un pic. Nu pen’ că striga la „penalii” lui Dragnea, nota bene, ci, mai ales, pen’ că poza singurul „nepenal” din toată parcarea prezindenţială, în timp ce lumea se cam gândea în gând că şi „Magnificului”, cu 6-1 case, i se cam potriveşte eticheta de „penal”…

Probabil că, Ioha chiar ar fi câştigat cu un scor de 70-80%, dacă rămânea la butoane guvernul Dăncilă şi ar fi tras cu toate tunurile în PSD-ul umflat şi aflat la putere. Dar a fost obligat de context să-şi sacrifice vreo 20 de procente, dărâmând guvernul înainte de alegeri, printr-un brânci „european”, hotărât, de la Bruxelles. Linia pepeistă de la cancelaria Ieuropii, Merkel-Ursula şi un pic de sos de Macron, aveau nevoie ca de aer de încă un comisar european, ca să facă 10 la 9 în Comisia bicefală. De-aia căzu Rovana şi, după ea, bietul Nica şi de-aia căzu şi întreg guvernul Dăncilă. Ca doamna soţie a lui Crin Antonescu să fie comisarul european cu votul de aur, în caz că consensul în Comisie ar putea fi zdruncinat de cine ştie ce chestii cu trestii, între socialişti şi populari…

Cum a căzut guvernul înainte de calendar şi socoată şi cum majoritatea struţo-cămilă, alcătuită ad-hoc din orbaniludovici, barneicioloşei, tomaci & băsei, pontaci la un loc cu şoriceni, başka, kelemenii şi neşte alte minorităţi, rămâne o enigmă a istoriei de-amu. Pe care au executat-o „valeţii”, dar o ştiu doar „epoleţii”. „Mandolina” a cântat cu succes moţiunea de cenzură, pe ritm de „Oda Bucuriei”,  dirijată volens-nolens de Marele „Mut”. În timp ce partidele, aliniate, au executat-o ca pe sâmbra oilor, au afurisit în cor şi au trimis la plimbare „Ciuma Roşie”, chiar dacă unele erau contaminate, împărţind până mai ieri masa cu bucate. Muzical pare clasic imposibil, dar în politică, maneaua este jucată ca „purceaua”, pentru că dă jumeri, caltaboşi şi şorici la toţi.

În locul lui Cuc şi Orlando, la cârma guvernământului Naţiunii, veniră alde Cîţu şi „Ţurcana”, cam palidă după accidentul cu oile scufundându-se nu departe de Bosfor. Bietul de Cîţu, cu nume predestinat, a fost primul care s-a speriat ca de prăpăd. Visă urât şi îi demască imediat pe prăpăditorii-prădători. Cu gândul la Fiscul american, cum  l-a dibuit el pe „Al Capone”. Privind îndelung hăul „găurii” lui Orlando, ţipă speriat: mamă, cât e de mare! Toţi miniştrii liberali s-au năpustit cu lanternuţele prin izmenele guvernului debarcat, ca să caute şi ei găuri… Na, s-o fi mai rupt şi peticit, pe ici, pe colo, de atâta uzanţă!…

Dar îi linişti pe toţi Ludovic cel întâi, care-i luă locul Viorichii cea de pe urmă, al cărei „pi” se retrăsese ruşinat sub ultima broşă de pe taior. Om vechi în guvernări şi politică, Orban ştia că dă bine la popor să constate cât de greu este să guvernezi chiar şi galben orbitor cu „greaua moştenire” roşie.

Şi într-aşa de bine fu lucrul bine făcut, că apăru dintr-odată, pe rezultatele de la vot, România normală, soră paralelă cu cea paranormală şi, evident, asortată cu fainoşag. Locuri în faţă la valeţi, grade babane la epoleţi. Sinecuri la „merituoşi”, prin guvern, prin ţară şi prin cele judeţe. Pleacă ai voştri, vin ai noştri, mi se pare corect. Epoleţii fură răsplătiţi şi înălţaţi în gard şi în grad, că doar rezultatul electoral a depins în mare măsură, nu doar de popor, ci şi de STS, tabletuţe şi schimbătorii de buletine, fie de vot, fie de decedaţi menţinuţi în viaţă numai ca să „voteze”.

De ciudă, bietul Dragnea, la Rahova, se automutilă, muică, sacrificându-şi mustaţa de aprig oltean şi nimeni n-a prea înţeles de ce. Apoi, în timp ce Iohannis primea cele mai înalte onoruri militare la a 101-a aniversare a României Mari, trimise din celulă o misivă întregului popor, prin care vru să arate că el şi-a sacrificat chiar şi libertatea, de dragul Patriei dragi şi al României Mari.  Hai, bre, fuuugi cu ursul! Să nu dea maşina peste el!

În fierbintea şi înfierbântata campanie, pe lângă Viorica Dăncilă, care trebuie să recu­noaştem, a obţinut 30% din voturi, mai mult pe persoană fizică decât pe partid, ţinând piept şi lui Iohannis, şi lui Ponta, şi lui Tăriceanu, am văzut şi două „Olguţe”. Amândouă oţărâte. Una „roşie”, care o pupa pe obraz pe Viorica, în timp ce îi făcea brânci, împreună cu soţiorul Manda, la finele primului tur. Să se scuture mai repede şi să iasă înţepată dintre trandafirii cu spini. Şi o altă „Olguţă”, albastră, cea a lui Barna, marele perdant, care vocifera la userei şi, mai ales, la cioloşiţi, că nu prea l-au susţinut cât trebuie pe domnul soţ.

În sfârşit, după ce fu turul 2, se găsi şi pretext ca doamna cu broşele să fie împinsă mai lateral şi chiar un rând mai în spate. Dacă ar fi avut demnitate şi curaj, cu toate isprăvile, pe bune şi pe rele (şi din funcţia de premier, şi din poziţia de candidat luptăcios la prezidenţiale), trebuia să-şi prezinte auto-demisia (sic!). Şi să nu se lase demisă colectiv, într-o noapte albă, cu o vizită intempestivă şi o zi neagră cu toate „cuţitele în burtă” şi cu spatele la zid. Aşa apăru, ciolacul de salvare. Marcel, singurul demnitar pesedist rămas într-o poziţie înaltă în Stat, poziţia 3, aceeaşi din care jucase puternic şi Dragnea. Şi, lângă „ciolac”, pe aceeaşi barcă, cu gând de fregată rapidă, hop şi „tăietorul de porc”, Paul Stănescu. Cel mai bun combinagiu de baronei şi baronese, după Liviu Dragnea. Va fi un congres, curând-curând, dacă nu mintenaş. Cu un rezultat previzibil. Dacă, nu cumva, familia Vasilescu-Manda, cu Dragnea şi ai lui (câţi or mai fi) în spate, nu vor încerca un nou puci din interior, şi la „ciolac”, şi la „tăietor”.

Ţara rămâne în continuare cu Poliţia şi Justiţia caracalite rău, chiar lângă Deveselu. Cu veterani de război, de-o vârstă cu Marea Unire, umiliţi şi trecuţi cu vederea. Cu două mame îndurerate, căutându-şi copiii smulşi din familie de reţele libere şi de violatori-criminali, prin complicitatea la fel de criminală a statului de drept! Cu Bunicul dezamăgit că „nepotul Iohannis”, pe care l-a susţinut şi l-a votat, l-a tratat cu răceală prezidenţială, nepăsare şi chiar cu dispreţ. Şi cu un strigăt acuzator adresat vechiului şi noului preşedinte, care s-a auzit din mulţime chiar lângă Arcul de Triumf, în timp ce preşedintele tocmai primea raportul Gărzii. Dar pe care televiziunile, care l-au prins în direct, l-au făcut pierdut la ştiri…

Doamne, ce mai republică prezidenţială se născu din ultima cenuşă a republicii parlamentare! Biată Republică, siluită mandatul ţărţ şi de năbădăiosul Băsescu. Republica noastră parlamentară fu cucerită din nou prezidenţial, fără referendum. Trăiască România! Un pic mai jos Democraţia… Trăiască Preşedinţia! De ce?! „Pentru că aşa vreau eu şi cheful meu!  Şi partidul meu, care sunt tot eu, şi poporul meu, care trebuie să fiu tot eu, şi ludovicul meu, care e zmeu”…

Cu succes după succes, nici nu e de mirare, cel ales să fie şi cel mai tare din parcare. Vot zdrobitor, pe bune, dar şi cu ajutor, lachei la picior, popor cu onor, dă-i cu zor către şi mai mult spor! Numai că vor veni vremuri ciufute şi un întreg popor, răbdător, într-o zi, tot cântând „Deşteaptă-te, române!”, se va trezi că s-a trezit… Nu din somn, ci din absenţă la evidenţă şi cu manifestă prezenţă. Sper ca preşedintele să-şi dea seama mai repede că victoria sa în alegeri nu poate fi socotită ca o victorie a socialismului… asupra poporului…