Emil Constantinescu: CONFESIUNE LA 30 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. PIAȚA UNIVERSITĂȚII, 21 DECEMBRIE 1989

Emil Constantinescu, președintele României 1996-2000:

Viața mea s-a schimbat radical atunci când am auzit sunetul armelor automate care trăgeau în oameni.

La întrebarea – De ce Revoluția română a început la Timișoara? – poate vom primi un răspuns de la specialiștii în istorie, economie, sociologie, cultură și civilizație, psihologie colectivă. Eu am răspunsul meu, bazat pe o relație cu Timișoara și oamenii ei de-a lungul unei jumătăți de secol, din momentul în care am început activitatea de cercetare pentru teza mea de doctorat în Banat. La sfârșitul unor luni de lucru în teren, Timișoara era premiul pe care mi-l acordam. Pentru că, și în regimul comunist, Timișoara era altfel.

Viața mea s-a schimbat radical atunci când, noaptea târziu, am auzit la Europa Liberă sunetul armelor automate care trăgeau în oamenii Timișoarei, pe care îi simțeam ca pe frații mei. Am simțit că, din acel moment, nimeni nu mai poate trăi ca până atunci. Poate nu era valabil pentru toți dar, din fericire, a fost valabil pentru toți cei apropiați mei. Fiul și fiica mea, fără să-mi spună, au plecat în 21 Decembrie 1989 spre Piața Romană și apoi spre Piața Universității. Studenții și colegii mei au fost acolo. Atunci, în zilele următoare, în anul următor și în cei care au urmat. Au rămas, cu mintea și sufletul, credincioși idealurilor din 16-21 decembrie 1989. Acum suntem mai puțini. Unii și-au pierdut viața chiar atunci, alții, mai târziu. Unii și-au pierdut idealurile, alții, poate, doar le-au uitat. Avem nevoie de recuperarea memoriei sacrificiului fondator pentru a înțelege adevărul istoriei.

Schimbarea celui mai represiv şi criminal sistem din istorie ţine de domeniul miracolului. Este adevărat, a existat o presiune militară externă asupra imperiului comunist sovietic atras de Occident şi în special de SUA într-o cursă a înarmării la care nu am mai putut face faţă economic şi tehnologic. Este adevărat că a existat o presiune politică şi civică a Occidentului pe tema respectării drepturilor omului şi un canal de comunicare deschis prin posturile de radio finanţate de SUA. Dar acestea au fost doar condiţii, nu cauze.

Nicio conspiraţie externă sau internă nu putea să organizeze această schimbare dacă nu ar fi existat determinarea unor mulţimi de oameni care au crezut în idealuri şi au fost dispuse la lupte şi să moară pentru aceste idealuri. Aceste momente sunt rare la nivelul întregii istorii a lumii.

Revoluţiile din 1989 din Europa de Est au fost unul din momentele pe care istoria le descrie drept definitorii. În astfel de momente cruciale popoarele nu acţionează numai pe baza intereselor, ci conform modului de a fi, adică prin acel comportament care le defineşte identitatea. Sunt popoare care, în momente cruciale, acţionează pe baza mitului naţional. Sau îşi pot crea unul.

Mitul care mi se pare definitoriu, pentru acel moment, este mitul construcţiei prin sacrificiu. Asumarea mitului creaţiei prin jertfă ca un mit politic definitoriu  poate disloca din mentalul colectiv pasivitatea, inducând în comportamentul social spiritul constructiv de care avem nevoie acum, în cu totul alte coordonate politice și sociale, pentru a realiza un proiect național bazat pe valori culturale și morale, care să ne ajute să ne regăsim nu numai identitatea, dar și demnitatea națională.