Acasă Extern Donald Trump: Israelul are dreptul de a stabili care este capitala sa

Donald Trump: Israelul are dreptul de a stabili care este capitala sa

Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis, cu ocazia inaugurării ambasadei americane din Ierusalim, un mesaj video în care afirmă că menţine angajamentul soluţionării conflictului israelo-palestinian.

„Israelul este o naţiune suverană şi, ca orice naţiune suverană, are dreptul de a stabili care este capitala sa. Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim era aşteptată de mult timp”, a declarat Donald Trump.

„Statele Unite menţin în totalitate angajamentul facilitării unui acord de pace” între israelieni şi palestinieni.

„Oraşul Ierusalim şi întreaga naţiune reprezintă un testament al spiritului indestructibil al poporului evreu”, a afirmat Donald Trump.

„Este o zi mare pentru Israel”, a transmis anterior preşedintele SUA, Donald Trump, într-un mesaj postat pe Twitter.

Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa eternă şi indivizibilă, potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni.

Autoritatea Palestiniană vrea ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, dar marile puteri şi Naţiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului oraş, subliniind că zonele trebuie negociate.

SUA sunt primul stat care îşi mută ambasada în Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim.

Decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Uniunea Europeană şi Rusia.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…