Acasă Extern Donald Trump: Raportul lui Mueller este „o exonerare completă”

Donald Trump: Raportul lui Mueller este „o exonerare completă”

Preşedintele american Donald Trump şi-a manifestat duminică aprecierea faţă de raportul anchetei efectuate de procurorul special Robert Mueller, conform căruia nu a existat o colaborare cu Rusia în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2016, relatează BBC.

„Nicio colaborare. Nicio obstrucţionare. Exonerare completă şi totală. Menţineţi Statele Unite extraordinare!”, a declarat preşedintele american prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, la puţin timp după publicarea raportului.

Rudy Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, a declarat că raportul procurorului special Robert Mueller a fost „mai bun decât se aştepta”, menţionând că urmează să ofere concluzii mai detaliate.

Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sarah Sanders, a transmis, de asemenea, că rezultatele anchetei privind ingerinţele ruse în campania prezidenţială din 2016 reprezintă „o exonerare completă şi totală a preşedintelui Statelor Unite”.

Procurorul special Robert Mueller, care a investigat timp de aproape doi ani presupusele ingerinţe ruse în campania preşedintelui american din cadrul alegerilor din 2016, nu a găsit nicio dovadă de colaborare între Donald Trump şi Rusia.

Ulterior, preşedintele american a oferit mai multe declaraţii pe acest subiect, prin care a criticat dur ancheta efectuată de Robert Mueller.

„Nu a existat colaborare cu Rusia. Nu a fost nici obstrucţionare (a justiţiei, n.red.). Şi a fost o exonerare completă şi totală. Aşadar, exonerare completă, nicio obstrucţionare, vă mulţumesc”, a declarat Donald Trump.

„Este păcat că ţara noastră a fost nevoită să treacă prin acest lucru. Sincer, este păcat că preşedintele vostru a fost nevoit să treacă prin aşa ceva- totul a început înainte să fiu ales. A fost ilegal. A fost o încercare ilegală de a mă da jos din funcţie”, a adăugat preşedintele american.

„După o investigaţie lungă, după ce multe persoane au fost rănite, după ce nimeni nu s-a uitat şi la cealaltă parte a problemei, după ce s-au întâmplat multe lucruri oribile pentru ţara noastră, s-a anunţat că nu a fost o colaborare cu Rusia”, a concluzionat Trump.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…