Acasă Diverse Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de Interpol în Costa Rica, cu șanse minime de extrădare

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de Interpol în Costa Rica, cu șanse minime de extrădare

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute miercuri de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României, potrivit unui anunţ al Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica.

Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10.00, în zona Sabana Oeste, în timp ce Alina Bica a fost reţinută în jurul orei locale 14.00 în zona Sabana Este.

Autorităţile au postat o înregistrare în care este prezentată reţinerea Elenei Udrea.

La operaţiunea de reţinere a celor doua au participat agenţi ai Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica, din cadrul Biroului Central Naţional – INTERPOL Costa Rica, şi oficiali ai Direcţiei de Informaţii şi Securitate Naţională (DIS).

Elena Udrea şi Alina Bica au fost duse la Tribunalul Penal din San José – Costa Rica. După reţinere cele două urmează să fie audiate de către instanţă, judecătorii fiind cei care vor decide şi măsurile ce se impun după.Ambele erau investigate, supravegheate şi monitorizate de autorităţile din Costa Rica.

Surse din Poliţie au declarat că atât Alina Bica, cât şi Elena Udrea aveau notă roșie de urmărire internaţională prin Interpol, ca urmare a condamnărilor primite în România, în dosare de corupţie. Fostul ministru al Turismului este condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, în timp ce fostul procuror-şef DIICOT a primit o condamnare de 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost cercetat şi Adriean Videanu.

Luni, Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis şi instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica.

În momentul în care vor fi audiate de instanţă, este posibil ca acestea să invoce cererile de azil depuse, motiv pentru care judecătorii ar putea să amâne o decizie privind extrădarea.

Tribunalul ar putea însă să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Avocatul Veronel Rădulescu a declarat, joi dimineaţă, că şansele de extrădare din Costa Rica pentru Elena Udrea sunt minime, precizând că fetiţa fostului ministru a rămas în îngrijirea mamei acesteia şi a lui Adrian Alexandrov.

Avocatul afirmă că şansele de extrădare a Elenei Udrea sunt minime, având în vedere că aceasta are un copil născut în Costa Rica. „Din punctul meu de vedere, şansa este minimă, această soluţie a extrădării. Ideea este că ar fi şi nedrept să separi un copil de doar 10 zile de mama sa. Orice stat va ţine cont de acest aspect”, a mai declarat apărătorul.

De asemenea, șansele de extrădare pentru Alina Bica sunt minime, întrucât Codul Penal din Costa Rica nu prevede infracțiunea pentru care a fost condamnată fosta șefă a DIICOT, existând și un tratat internațional semnat de Costa Rica în acest sens.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…