Franța este îngrijorată de ambițiile Iranului de Iris DĂIAN postat pe 28/02/2018 Foto: Media Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe Ministrul francez de Externe a spus că ambiţiile Iranului de dezvoltare a arsenalului balistic sunt îngrijorătoare. Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a declarat că ambiţiile Teheranului privind dezvoltarea arsenalului balistic iranian sunt foarte îngrijorătoare, potrivit agenţiei de ştiri Reuters. După discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației franceze a declarat în cursul unei conferinţe de presă că este necesar să se evite situaţia în care programul balistic al Iranului devine un factor ameninţător la adresa vecinilor săi. Jean-Yves Le Drian va vizita Iranul pe data de 5 martie când va discuta cu oficialii de la Teheran despre programul balistic iranian şi acordul nuclear din 2015. Într-un discurs anterior, ministrul Le Drian a afirmat că Iranul are intenţii „hegemonice” în regiune, provocând o reacţie dură din partea Teheranului care a acuzat Franţa că manifestă o „abordare partizană şi părtinitoare în ceea ce priveşte crizele din regiune”. 5/5 - (11 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia