Acasă Diverse Groparul Antrefrig, Manochehr Saadati Sohi, implicat în scandalul Parcului Verdi, a închis drumul de acces pentru zeci de bucureșteni

Groparul Antrefrig, Manochehr Saadati Sohi, implicat în scandalul Parcului Verdi, a închis drumul de acces pentru zeci de bucureșteni

Zeci de bucureşteni care dețin locuințe sociale și lucrează la Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), dar şi câteva firme au rămas fără singura cale de acces către casă. Singurul drum de acces pe care îl folosesc din 1972 face parte dintr-o proprietate ”privată” de 66.000 mp cumpărată de așa- numitul ”Gropar Antrefrig” un controversat om de afaceri de origine iraniană, Manochehr Saadati-Sohi, implicat și în scandalul cumpărării Parcului Verdi.

De curând, toţi cei care lucrează sau locuiesc pe Şoseaua Petricani nr. 76-82 s-au trezit cu o notificare din partea unui vecin, Manochehr Saadati-Sohi. Acesta le-a adus la cunoştinţă că accesul le este „restricţionat în totalitate” întrucât singurul drum de acces face parte din proprietatea acestuia de 66.000 mp pe care a dobândit-o încă din anul 2005. O proprietate care înconjoară practic în totalitate un domeniu public, zeci de locuinţe sociale, câteva ferme piscicole şi câteva crescătorii de cai, relatează G4Media.ro.

Manochehr Saadati Sohi a fost implicat de-a lungul timpului în mai mult exproprieri de milioane de euro în cele mai scumpe zone imobiliare din București. Saadati-Sohi a fost implicat şi într-o dezvoltare imobiliară controversată în Satul Francez din nordul Bucureștiului, unde a construit un hotel și trei blocuri cu apartamente. Tot el este unul dintre proprietarii despăgubiţi de Primăria Capitalei pentru Parcul Verdi din Sectorul 1, afacere în care a fost reprezentat de Dragoș Săvulescu, fugarul prins în Italia.

De asemenea, Manochehr Saadati Sohi este și principalul beneficiar al despăgubirilor plătite de Primăria Capitalei pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză, cea care leagă Autostrada A3 București-Ploiești de Bulevardul Văcărescu din Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre din 2018.

Zona înconjurată se află la 500 de metri de Șoseaua Petricani din Sectorul 2. Accesul, din 1972 şi până acum câteva zile, se făcea prin intermediul unui singur drum. Acum blocat şi păzit de o firmă de pază.

Există suspiciuni cu privire la veridicitatea actelor de proprietate asupra terenului aflat, acum, în posesia iranianului  Manochehr Saadati Sohi, afirmă surse din administrația Primăriei Sectorului 2, pentru Cadran Politic.  

Cu privire la cei 66.000 mp din Șoseaua Petricani este suspectat un blat cu acte false de care nu ar fi străin fostul Primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, afirmă sursele mai sus menționate.

„Drumul ăsta a fost făcut în 1972 de către „Pescarul” . Nu ştiu cum au reuşit ei să ia drumul. Asta a fost drum public dintotdeauna. Sunt născut şi crescut aici. Lucrez de 20 de ani la ferma asta piscicola. Proprietarul a zis să ne uităm pe hârtii şi să vedem că el este proprietarul şi că nu are nicio vină. Că a cumpărat”, a declarat unul dintre angajaţii fermei piscicole pentru G4Media.ro.

Filiala ALPAB găzduieşte acolo centrul Steaua Speranţei în care sunt îngrijiţi 30 de cai abandonaţi. Maşinile sau utilajele cu care îşi desfăşoară activitatea nu pot tranzita drumul de acces de 500 de metri. Prin urmare, reprezentanţii primăriei capitalei spun că îşi vor căuta dreptatea în instanţă, motiv pentru care au deschis deja o acţiune în acest sens.

„Este o situaţie de natură juridică inedită. O persoană care a dobândit un drept de proprietate asupra unui teren care iniţial a fost retrocedat, a reuşit să pună mâna pe o bucată de teren care ar fi trebuit să reprezinte dreptul de servitute al persoanelor care au atât locuinţele sociale, terenuri sau afaceri în spatele lotului unde cetăţeanul a dobândit acest drept de proprietate. Practic discutăm despre blocarea accesului la un drum public, la un teren al statului român care se află în patrimoniul public iar lucrul acesta este practic interzis. Ar fi trebuit să existe în mod obligatoriu un drum de servitute”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Cine este Manochehr Saadi-Sohi

Controversatul om de afaceri iranian Manochehr Saadati Sohi, este partener cu Dragoș Săvulescu în afacerea Parcul Verdi.

Manochehr Saadati Sohi, la vârsta de 16 ani s-a înrolat în armata iraniană și a luptat ca soldat în războiul dintre Iran și Irak (1980-1988). La sfârșitul războiului, în august 1988, a plecat în Afganistan, unde s-a înrolat în gruparea paramilitară condusă de Hamza, partenerul lui Osama bin Laden.

Manochehr Saadati Sohi a venit în România, cu câțiva dolari în buzunar, la începutul anilor 1990, unde a închiriat un depozit la Antrefrig. În 1994, a cumpărat Antrefrig dând șpagă unui director FPS, conform propriilor spuse într-o discuție cu apropiații săi, afirmă surse Cadran Politic.

În apropierea Satului Francez din București, Saadati-Sohi a construit mai multe clădiri pe care, apoi, le-a supraetajat fără autorizație de construire.

Manochehr Saadati Sohi este vechi prieten cu notarul Aurel Jean Andrei, soțul Laurei Andrei, fostă Președinte  a Tribunalului București, și de asemenea este prieten cu avocatul Albert Ionescu (un apropiat al generalului  Gabriel Oprea –spun surse Cadran Politic) de la firma de avocatură Ionescu și Sava.

În 2013, Corpul de Control al Guvernului a sesizat DNA cu privire la compania RADET care a plătit firmei de avocatură Ionescu și Sava, într-un proces a lui Manochehr Saadati Sohi, suma de patru milioane de lei (1 milion de euro) pe care RADET l-a pierdut și în cazul căruia nu ar fi făcut nici măcar recurs.

Presa din Israel îl suspectează pe iranianul Manochehr Saadati Sohi de posibile finanțări ale unor grupuri teroriste din Orientul Mijlociu.

Manochehr Saadati Sohi nu este agreat de comunitatea iraniană din România.

De-a lungul ultimilor 12 ani presa din România a relatat ample anchete despre afacerile lui Manochehr Saadati Sohi:

 

https://www.puterea.ro/dezvaluiri/tunurile-cu-tva-ale-iranianului-de-la-antrefrig-91352.html

Bucureștiul poate pierde milioane de euro din cauza exproprierilor bâlbâite pentru lărgirea șoselei Fabrica de Glucoză

 

https://www.puterea.ro/eveniment/clientul-puterea-in-dosarul-maghiari-politistul-lupu-pasare-a-comis-o-din-nou-118646.html

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/exclusiv-controversatul-om-afaceri-manochehr-saadati-sohi-patronul-fostului-antrefrig-cumpara-gtc-controlat-gigantul-american-lone-star-terenul-bucuresti-blocat-mall-19009618

https://www.puterea.ro/dezvaluiri/groparul-antrefrig-deasupra-statului-roman-ministrii-de-interne-se-schimba-manochehr-ramane-nevatamat-130337.html

Primăria Capitalei a primit undă verde pentru negocierea cumpărării parcului Verdi. Fostul patron Antrefrig, un iranian cu afaceri controversate în Cartierul Francez este unul dintre beneficiari

https://www.puterea.ro/dezvaluiri/presa-din-israel-acuzatii-extrem-de-grave-la-adresa-lui-saadati-sohi-manochehr-108013.html

http://www.bizcity.ro/stiri/manochehr-saadati-presedinte-antrefrig.html?id=25321 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Călin ISĂRESCU
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Cursul Leu – Euro va depăși 5 lei în următoarele luni

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4…