Acasă Diverse Jocurile Olimpice de Iarnă pentru sportivii nord-coreeni

Jocurile Olimpice de Iarnă pentru sportivii nord-coreeni

Toți cei aproape 3.000 de sportivi care concurează la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, cu excepția celor 22 de sportivi din Coreea de Nord, urmează să primească cea mai nouă gamă de echipamente Nike și cel mai nou smartphone Samsung de 1.100 de dolari.

Sancțiunile internaționale, care includ restricții de călătorie și interzicerea vânzării bunurilor de lux și a echipamentelor sportive, au complicat eforturile organizatorilor olimpici din Coree de Sud de a oferi vecinilor din nord aceleași beneficii ca și altor olimpici.

Timp de câteva luni, președintele sud-coreean, Moon Jae-in, a pledat pentru participarea Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă, în speranța că va ușura tensiunile dintre cele două state coreene.

Astfel, jucătorii nord-coreeni de hochei pe gheață și coechipierii lor sud-coreeni vor concura pentru prima dată ca o singură națiune în cadrul Jocurilor Olimpice. În această săptămână aceștia trăiesc și se antrenează împreună.

Alți membri ai delegației nord-coreene vor fi găzduiți în hoteluri de lux.

Samsung Electronics, sponsor oficial al Jocurilor de Iarna, oferă 4.000 de smartphone-uri Galaxy 8 special concepute pentru Jocurile Olimpice, pentru a le oferi tuturor sportivilor participanți. Distribuirea acestora va fi făcută de Comitetul Olimpic Internațional

Coreea de Sud nu este sigură dacă sportivii nord-coreeni vor fi eligibili să primească bonusurile oferite la Jocurile de Iarnă, din cauza sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU.

Între timp, echipa comună de hochei va purta uniforme făcute de o companie finlandeză în locul sponsorului oficial Nike, din cauza preocupărilor legate de sancțiunile S.U.A., a declarat un oficial guvernamental sud-coreean pentru Reuters.

„Încercăm să găsim modalități de a face față sancțiunilor”, a spus oficialul.

Nike a declarat că va respecta sancțiunile din S.U.A. „Echipa coreeană de hochei nu va concura în uniforme Nike”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Atleții din Coreea de Nord vor fi echipați de o firmă finlandeză.

Ministrul unificării din Coreea de Sud a declarat că a cerut și a primit permisiunea temporară din partea Statelor Unite pentru a zbura cu avionul în Coreea de Nord în această săptămână.

Zborul a dus sportivii sud-coreeni pentru a se antrena, miercuri, la o stațiune de schi din Coreea de Nord și a revenit în țară, joi.

Orice aeronavă sau navă care vizitează Coreea de Nord are interdicție 180 de zile de a intra în Statele Unite. Scutirea acordată săptămâna aceasta s-a aplicat pentru un singur zbor, ceea ce înseamnă că este necesară o nouă aprobare din partea SUA pentru ca oficialii nord-coreeni să vină cu avionul sau feribotul la Jocurile Olimpice.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că Washingtonul este în „contact strâns cu Republica Coreenă pentru orice fel de răspunsuri”.

Un oficial al Trezoreriei Statelor Unite a declarat că departamentul evaluează cererile „pentru anumite tranzacții și activități interzise, ​​care pot include și cele legate de Jocurile Olimpice”, fără a oferi mai multe detalii.

Pentru zborul din această săptămână, a fost folosită o aeronavă Airbus și nu Boeing,  din cauza sancțiunilor mai stricte din partea SUA.

Pentru a respecta regulile militare sud-coreene, avionul a trebuit să zboare la o anumită distanță de mare pentru a evita zborul peste zona demilitarizată puternic fortificată, a spus ministerul Unificării.

Olimpicii din Coreea de Nord se află în satul sportivilor din Gangneung alături de sportivi din alte țări. Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice nu a putut să spună dacă li se acordă un tratament special, cum ar fi protecția crescută.

Coreea de Nord are o echipă de 230 de membri, care se așteaptă să rămână la Inje Speedium, potrivit unui oficial al ministerului Unificării, un hotel de patru stele înconjurat de păduri. Costul camerelor este de 242.000 de dolari pentru o noapte.

Echipa de taekwondo va fi cazată la Grand Walkerhill, un hotel de cinci stele din Seul, care are vedere la râul Han.

Nu este pentru prima dată când Coreea de Sud cheltuiește sume foarte mari pentru sportivii nord-coreeni. La Jocurile din Asia, în 2002, guvernul de la Seul a cheltuit 1,3 miliarde de dolari.

Acum, din cauza sancțiunilor, chiar și unele lucruri de rutină cum ar fi tratamentul medical sau furnizarea de suveniruri, par a fi dificile, a declarat Yoo Ho-yeol, profesor la Universitatea Coreea, din Seul.

 

5/5 - (12 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…