
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat astăzi o rezoluţie prin care cere deschiderea unei anchete privind asedierea enclavei rebele Ghouta de Est de către armata siriană, care a făcut până acum sute de victime în rândul civililor, a informat AFP.
Proiectul de rezoluţia a fost propus de Marea Britanie a fost adoptat cu 29 de voturi pentru din cele 47 de state aflate în prezent în Consiliu, 4 împotrivă şi 14 abţineri.
Rezoluția solicită Comisiei internaţionale de anchetă privind Siria, mandatată de ONU, să deschidă urgent o investigaţie cuprinzătoare şi independentă privind evenimentele recente din această regiune.
Mandatul acestei comisii este reînnoit în fiecare an printr-un vot dat în luna martie în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
Vineri, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a încurajat cele 47 de state membre în Consiliu să reînnoiască mandatul comisiei în cadrul acestei sesiuni.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat astăzi că forţele regimului sirian controlează în prezent o treime din Ghouta de Est, unde se desfășoară în prezent o ofensivă terestră pentru a cuceri ultimul bastion al rebelilor situat la intrarea în Damasc.