Acasă Cultură „Păștenii”, obiceiul prin care ardelenii din satul Vinerea pregătesc Paştele

„Păștenii”, obiceiul prin care ardelenii din satul Vinerea pregătesc Paştele

Bărbații cumpără ciubere noi pe care îşi scriu numele și aduc vinul, iar femeile îşi fac desagi noi, dau comandă la brutărie pentru pâine proaspătă şi cumpără lumânări. Sunt doar o parte din pregătirile sătenilor din Vinerea, din judeţul Alba, care încă păstrează obiceiul „Păştenilor”.

Etnologii spun că tradiţia Păştenilor se păstrează în satul Vinerea, din judeţul Alba, din anul 1948 când a fost orânduit de preotul Ioan Sabău. Până atunci, Paştele era pregătit de familiile înstărite din sat, însă, după o vreme, preotul şi consiliul parohial au hotărât ca Paştile să fie pregătite de oamenii care au împlinit 60 de ani.

De atunci, cu mare responsabilitate şi cu multă seriozitate, păştenii se întrunesc în repetate rânduri şi din timp, pentru a pregăti Paştele şi să aleagă la casa căruia dintre ei să se aducă cele necesare pentru Paşti. Fiecare dintre ei aduc vinul pentru Paşti, îşi cumpără ciubere, pe care îşi scriu numele, femeile îşi fac desagi noi, se dă comandă la brutărie pentru pâine şi se cumpără lumânări. Toate acestea sunt aduse la casa păşteanului ales.

În Miercurea Mare, preotul merge la casa păşteanului pentru a o sfinţi şi face sfeştanie.

Femeile duc ciuberele împodobite cu verdeaţă, urmate de ceilalţi oameni. În Joia Mare, dimineaţa, păştenii îmbrăcaţi de sărbătoare merg la biserică pentru a lua praporii şi icoanele. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele.

În faţa bisericii, se formează alaiul din păştenii care poartă praporii şi icoanele, conduşi de preoţii prezenţi la sărbătoare, oamenii din sat, pornindu-se spre casa păşteanului”, spune etnologul Petruţa Pop.

Întregul sat participă la acest obicei, astfel, în drumul spre biserică, în faţa porţilor împodobite cu sălcuţe sfinţite la Florii, femeile, bărbaţii şi copiii aşteaptă cu nerăbdare alaiul condus de preoţi. Când alaiul ajunge în dreptul lor, pornesc şi ei spre casa păşteanului.

Potrivit rânduielii, până la sosirea alaiului de la biserică, gazdele încheie pregătirile pentru primirea oaspeţilor: ograda şi casa strălucesc de curăţenie, arătând că acolo locuieşte un păştean gospodar; în curte sunt aranjate în ordine ciuberele pe care scrie numele fiecărei familii de păştean, pregătite şi împodobite de femei, cu verdeaţă.

Când alaiul condus de preoţi se apropie, gazdele ies pe treptele casei să-i întâmpine pe oaspeţi. Aici preoţii oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşează în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti.

În urmă cu ceva ani, vinul era adus deodată cu pâinea la biserică, fiind pus într-un butoi şi aşezat într-un car împodobit şi tras de o pereche de cai sau boi. În timp, s-a renunţat la această tradiţie, iar vinul este dus la biserică din timp cu maşina.

După oficierea slujbei din curtea păşteanului gospodar, se pleacă spre biserică într-o ceremonie impresionantă la care participă tot satul. În fruntea procesiunii sunt preoţii, urmaţi de păşteni, care poartă în spate desagii cu pâine, iar după ei femeile ducând ciuberele împodobite cu verdeaţă.

Ajunşi la biserica impunătoare din centrul satului, preoţii oficiază slujba de aducerea în biserică a pâinii şi a vinului pentru Paşti, slujbă la care participă întreaga suflare a satului. La finalul slujbei, fiecare creştin participant la slujbă este miruit de către preoţi, iar la ieşirea din biserică fiecare primeşte câte un colac şi un pahar cu vin.

Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi se salută creştineşte: „Hristos a Înviat!” şi răspund: „Adevărat a Înviat!”.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…