Acasă Extern Persoana nominalizată de Trump ca ambasador al SUA la ONU şi-a retras candidatura

Persoana nominalizată de Trump ca ambasador al SUA la ONU şi-a retras candidatura

Heather Nauert, nominalizarea preşedintelui american pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite la ONU, şi-a retras candidatura citând motive personale, au transmis sâmbătă reprezentanţii Departamentului de Stat din SUA, relatează BBC.

Nauert a fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat înainte ca Donald Trump să o aleagă pentru ocuparea postului de ambasador al Statelor Unite la ONU. Fosta jurnalistă a fost criticată în mai multe rânduri de membrii Partidului Democrat pentru lipsa de experienţă în domeniul diplomatic.

„Ultimele două luni au fost solicitante pentru familia mea, aşadar cel mai bun lucru de făcut pentru familia mea este să mă retrag”, a declarat Nauert.

Casa Albă nu a oferit informaţii despre persoana care va fi nominalizată după retragerea lui Heather Nauert.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în data de 7 decembrie că o va numi pe purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, în funcţia de Ambasador al Statelor Unite la ONU.

Heather Nauert, în vârstă de 48 de ani, a preluat funcţia de purtător de cuvânt al Departamentului de Stat în aprilie 2017, fiind prima sa funcţie guvernamentală.

Conform Bloomberg, prima publicaţie care a anunţat posibila numire în funcţie, a transmis că Nauert ar fi o alegere „nefirească”, deoarece are puţină experienţă în Guvern sau în politici străine.

Înainte de preluarea funcţiei de purtător de cuvânt, Nauert a fost corespondent şi prezentator pentru postul american de televiziune Fox News, susţinător al preşedintelui Donald Trump.

Nikki Haley, ambasadorul actual al Statelor Unite la Naţiunile Unite, a anunţat în luna octombrie că demisionează şi că îşi va încheia activitatea pâna la sfârşitul anului. Aceasta a deţinut funcţia de ambasador de la începutul mandatului lui Donald Trump.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…