Președintele Iohannis nu a terminat analiza privind remanierile din Guvern de Daciana ROIBU postat pe 05/12/2018 Foto: Media Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la o decizie privind numirile de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, că analiza este încă în lucru, dar remanierile sunt făcute de ochii lumii, fiind înlocuiţi oameni slabi cu alţii şi mai slabi. „Suntem la al treilea Guvern care nu e cu nimic mai bun, avem guvernare după guvernare pesedistă foarte, foarte slabă. În loc să vină cu oameni pregătiţi, să caute oameni care vin cu competenţe ministeriale, şi-au dat seama că nu reuşesc şi încearcă să arate că se îmbunătăţeşte guvernarea. Vă spun că nu e aşa. Au intrat într-un fel de circ, înlocuim oameni slabi cu alţi oameni slabi. Nu sunt de acord să se continue în acest circ care vrea să pară că duce la o performanţă guvernamentală. Prima concluzie e că aceste remanieri sunt făcute de ochii lumii şi pentru a crea impresia de preocupare. În acest fel nu se poate şi nu voi fi de acord să se continue”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Întrebat care este soluţia pentru a ieşi din impas Cabinetul Dăncilă, şeful statului a spus: „Soluţia e a PSD. Nu au decât să vină cu oameni performanţi. Nu am finalizat analiza”. Lia Olguţa Vasilescu, respinsă la ministerul Transporturilor şi propusă acum la Dezvoltare, a declarat că de joi ministerul Transporturilor intră în blocaj deoarece nu mai există ministru. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat de săptămâna trecută că va lua o decizie după 1 Decembrie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare. Preşedintele i-a respins pe Ilan Laufer la Dezvoltare şi Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării şi Mircea Drăghici pentru Transporturi. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că premierul Viorica Dăncilă este binevenită la discuţii, în cazul în care consideră că trebuie să îl informeze în legătură cu ceva sau să îi ceară opinia. „Nu, dar aştept oricând consideră doamna premier că trebuie să mă informeze sau să îmi ceară opinia. Este binevenită”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Palatul Cotroceni, întrebat dacă a discutat în ultima perioadă cu şeful Executivului. 5/5 - (5 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia