Acasă Extern Qatar: Ofensivă lobby la Washington

Qatar: Ofensivă lobby la Washington

Săptămâna trecută, câteva zeci de persoane, inclusiv membri ai Congresului și oficiali ai administrației SUA, s-au adunat la o cină festivă într-un cartier din Washington în cinstea ministrului de Externe al Qatarului, Sheikh Mohammed bin Abdulrahman al-Thani.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a așezat lângă ministrul Sheikh al-Thani. „Sunteți un mare prieten al Statelor Unite”, a declarat Mnuchin lui Thani, lăudând Qatarul pentru cooperarea  în eforturile de combatere a finanțării terorismului, relatează Reuters.

Scena a fost într-un contras puternic față de anul trecut.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt au întrerupt legăturile cu Qatarul în iunie 2017, acuzându-l că a provocat neliniște regională, susținând terorismul și apropiindu-se de Iran. Doha a neagat acuzațiile.

La acea dată, la cina cu oficiali din Qatar sosiți la Washington pentru a obține sprijin din partea membrilor Congresului a fost un demers fără succes. Nicio persoană influentă de la Casa Albă nu a participat la eveniment. Președintele Donald Trump a susținut boicotul într-o postare pe Twitter, sugerând că Doha finațează terorismul, chiar dacă alți oficiali din SUA au subliniat că Doha este un aliat.

„Când a avut loc blocada, (Qatarul) nu au avut niciun aliat la Casa Albă”, a declarat Joey Allaham, fost consilier al Qatarului, care a primit 1,45 milioane de dolari pentru munca sa de advocacy.

Un an mai târziu boicotul rămâne în vigoare, deoarece statele rivale din Golf nu și-au rezolvat disputa. Dar, Qatarul a reușit să convingă anumiți parlamentari și americani influenți că este un aliat al SUA în lupta împotriva terorismului și victimă a unui boicot inechitabil, arată interviurile cu consilieri din ambele părți.

Șeful diplomației americane Mike Pompeo a avut o întâlnire oficială, la Washington, cu ministrul de Externe al Qatarului, Sheikh Mohammed bin Abdulrahman al-Thani.

Mai mulți lobbyiști ai Qatarului au declarat că strategia agresivă, care costă micuțul stat membru în OPEC zeci de milioane de dolari, a fost aceea de a ajunge la oameni apropiați de Donald Trump, precum și de a face lobby pe Capitol Hill.

Qatarul a angajat câțiva oameni considerați apropiați de Donald Trump, a promis miliarde de dolari în investiții în SUA și au sponsorizat vizite la Doha, potrivit interviurilor cu consilieri de ambele părți, relatează Reuters.

Tensiuni în fierbere

Boicotul asupra Qatarului a urmat unor tensiuni de lungă durată în regiune, țări precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite fiind deranjate de rolul Doha în afacerile regionale prin sponsorizarea unor facțiuni implicate în revolte și războaie civile și implicarea în intermedierea negocierilor de pace în Orientul Mijlociu.

Statele Unite, strâns aliate cu țări din ambele tabere, s-au găsit la mijloc și au încercat fără succes să medieze conflictul dintre ele. Qatar găzduiește sediul central al forțele aeriene ale SUA din Orientul Mijlociu. Un oficial din administrația ameicană a declarat pentru Reuters că Statele Unite se tem că această ruptură ar putea permite Iranului să își consolideze poziția în Golf, dacă Doha ar susține Teheranul.

Președintele Trump dorește ca „diferendul să se relaxeze și în cele din urmă să se rozolve”, deoarece ”disensiunile servesc doar Iranului”, a spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, citată de Reuters.

Boicotul asupra Qatarului a fost instaurat în 2017, când  Qatarul a restabilit relațiile diplomatice complete cu Iranul, iar  Teheranul și-a deschis spațiul aerian pentru Qatar Airways, în timp ce saudiții și alții și-au închis porțile pentru Doha.

Acest boicot încalcă „dreptul unei țări independente precum Qatarul de a-și alege aliații”, a declarat un oficial iranian, care anterior a fost ambasador în Emiratele Arabe Unite.

Yousef Al Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite (EAU) la Washington a declarat: „Mai degrabă decât să spere că SUA va aplica o soluție de criză, Qatarul ar trebui să stabilească un dialog direct cu EAU și vecinii săi”.

Bătălia prin lobby

Bogat în rezerve mari de gaze naturale, Qatarul a alocat cel puțin 24 milioane de dolari pentru lobby-ul de la Washington de la începutul anului 2017, în comparație cu 8,5 milioane de dolari pentru anii 2015 și 2016, conform datelor relatate de Reuters.

Doha a angajat oameni apropiați de Donld Trump. Fostul primar al orașului New York, Rudy Giuliani, de exemplu, a declarat că a lucrat pentru Qatar în cadrul unei investigații și a vizitat Doha cu doar câteva săptămâni înainte de a deveni avocatul personal al președintelui Trump, în luna aprilie, relatează Reuters.

Giuliani a refuzat să dea detalii, spunând jurnaliștilor că nu a vorbit cu Donald Trump despre munca sa din Qatar.

Oponenții Qatarului au o ofensivă lobby formidabilă. EAU și Arabia Saudită au plătit în jur de 25 de milioane de dolari fiecare, în aceeași perioadă, și au avut aliați precum Elliott Broidy, un colector de fonduri republican, de asemenea, apropiat de Donald Trump.

În luna mai 2017, Broidy a finanțat o conferință despre Qatar și despre Frăția Musulmană, un grup islamist pe care Egiptul și alți rivali ai Qatarului îl acuză de de terorism, potrivit lui Mark Dubowitz, șef al Fundației pentru Apărarea Democrațiilor, think-tank-ul care a organizat conferința.

La această conferință, Ed Royce, președintele House Foreign Affairs Committee, a dezvăluit planurile unui  proiect de lege care numește Qatarul drept sponsor al terorismului. Royce a prezentat Proiectul de lege în Congresul american la două zile după conferință.

Qatar „s-a dat peste capl” în Congresul american pentru a se opune Proiectului de lege, incluzând apelul la Biroul președintelui Congresului, Paul Ryan, au spus doi reprezentanți ai companiei de lobby, care au vorbit cu jurnaliștii Reuters. Ca urmare a acestui demers, Proiectul de lege a stagnat în Congres.

„În mod evident, Doha a cerut tuturor lobbyiștilor să încerce să blocheze Proiectul de lege, deși ultimul capitol al acestor chestiuni nu a fost încă scris”, a declarat Broidy, care a dat în judecată Qatarul pentru activități de  hacking asupra email-urilor.

Doaha în căutare de aliați

În luna ianuarie, lobby-urile Qatarului au apelat la Morton Klein, șeful Zionist Organization of America, pe care l-au invitat la Doha, i-au asigurat zborul la first class cu Qatar Airways și l-au cazat într-un hotel de cinci stele, Sheraton Grand Doha Resort, pentru a se întâlni cu liderii țării.

Morton Klein a avut o întâlnire de două ore, unu-la-unu cu Emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani.

Morton Klein a afirmat că oficialii de la Doha au promis că nu vor difuza un documentar al televiziunii Al Jazeera critic față de suporterii Israelului din Statele Unite, vor scoate cărțile antisemite de la un târg de cărți din Doha și vor lucra pentru eliberarea israelienilor răpiți.

Klein a rămas critic față de Qatar, dar a declarat într-un interviu săptămâna trecută că este încurajat de unele măsuri pozitive luate de Doha care îi diminuează preocupările. El a spus că documentarul nu a fost difuzat și el continuă să lucreze cu oficialii în alte probleme.

Toamna trecută, președintele Trump s-a întâlnit cu Sheikh Tamim la  Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Un lobbyist pentru Qatar a spus că mesajul Doha pentru SUA a fost că vor cheltui mai mulți bani pentru baza americană din țară și vor cumpăra aeronave de la Boeing Co.

La o săptămână după întâlnire, Qatar Airways a declarat că va cumpăra șase aeronave Boeing, în valoare de 2,16 miliarde de dolari.

Sheikh Tamim s-a întâlnit cu președintele Trump, din nou, în luna aprilie, la Casa Albă.

„A fost nevoie de timp și resurse pentru a înlocui minciunile statelor care au blocat adevărul, inclusiv invitarea delegațiilor să viziteze Qatarul și să investigheze blocada”, a declarat Jassim al-Thani, purtătorul de cuvânt al ambasadei Qatarului la Washington.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…