Acasă Extern Timmermans: CE nu va activa Articolul 7 în cazul României

Timmermans: CE nu va activa Articolul 7 în cazul României

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Executivul european nu intenţionează să propună activarea Articolului 7 în cazul României şi a încurajat autorităţile române să aplice recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), a informat Novinite.

„Asta le voi spune autorităţilor române: dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV”, a declarat Timmermans.

În cadrul unei discuţii la Bruxelles despre relaţiile dintre Polonia şi Uniunea Europeană, Timmermans a subliniat că independenţa sistemului judiciar este o parte integrantă a asigurării statului de drept.

„Nu contestăm dreptul statelor membre UE de a-şi organiza sistemele judiciare, dar necesitatea de a reforma sistemul nu este niciodată o scuză pentru a impune controlul politic şi pentru eliminarea independenţei”, a spus prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit agenţiei bulgare de ştiri Novinite.

În 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza reformei sistemului judiciar polonez. Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, prin dreptul pe care urmează să îl aibă ministrul Justiţiei de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare.

5/5 - (7 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…