China ia lecții de la Japonia de Alina VĂLEAN postat pe 09/02/2018 Foro: Media Japonezi nonageneari fac plimbări cu bicicleta. Japonezii au speranța de viață mare și rămân sănătoși până la adânci bătrâneți, astfel că un număr tot mai mare de persoane în vârstă trăiesc singure. Institutul Național de Cercetare al Populației și Securității Sociale din Japonia a estimat că gospodăriile conduse de persoane cu vârsta de peste 65 de vor reprezenta 44,2% din totalul gospodăriilor în anul 2040, în comparație cu 36% în 2015. Japonia se îndreaptă rapid spre „îmbătrânire”. Numărul nașterilor în 2017, conform Ministerului Sănătății din Japonia, este la cel mai scăzut nivel (aproximativ 941.000) de când au început înregistrările în anul 1899. Cererea de servicii de îngrijire pentru persoanele în vârstă a cunoscut o creștere puternică. O populație tânără în scădere înseamnă mai puțini adulți capabili să aibă grijă de vârstnici. Există o lipsă de facilități oferite de stat pentru persoanele în vârstă, iar asistența medicală privată este costisitoare. Mulți oameni în vârstă nu vor să-i încarce pe ceilalți membri ai familiei cu bătrânețea lor și trăiesc trăiesc în apropiere sau își duc viața singuri. De cele mai multe ori japonezii bătrâni aleg să trăiască singuri și adesea mor singuri. Uneori, trec zile sau chiar săptămâni până când cineva descoperă că nu mai sunt în viață. Guvernul japonez declară că țara va avea 380.000 asistenți medicali până în 2025. Deoarece Japonia este reticentă să primească imigranți, guvernul a apelat la robotica avansată, petru care a investit foarte mult din dorința de a face față deficitului forței de muncă. Primul ministru japonez Shinzo Abe consideră că robotica „ar putea ajuta țara să depășească handicapul unei populații îmbătrânite și a forței de muncă în declin, iar roboții ar putea fi folosiți în toate domeniile” economiei și societății japoneze. Subvențiile guvernamentale acoperă două treimi din costurile de cercetare și de proiectare pentru dezvoltarea de roboți pentru îngrijire medicală. Aproximativ 5.000 de firme de asistență medicală din Japonia, finanțate parțial de guvern, testează roboți. De la roboți pietoni la roboți însoțitori, companiile japoneze își propun să creeze roboți rentabili care să ajute persoanele în vârstă cu o serie de probleme fizice, chiar emoționale și psihologice. Un studiu a constatat că utilizarea roboților a încurajat mai mult de o treime din oameni să devină mai activi și „independenți”. Într-o perioadă de creștere a populației în vârstă și a diminuării resurselor publice, tehnologia poate ajuta ca cei mai vulnerabili oameni ai societății să fie îngrijiți de roboți. Nu mai este un scenariu găsit doar în science fiction. Cu toate acestea, nu există un robot care să poată oferi sprijin emoțional bătrânilor, să asculte nevoile lor, să aibă grijă de ei și, în general, să le facă fericiți ani de amurg. Îmbătrânirea populației din Japonia în ultimele două decenii oferă un studiu de caz pentru China, care se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populației. Aproximativ 17,23 milioane de bebeluși s-au născut în China anul trecut, cu aproximativ 630.000 mai puțini decât în 2016, potrivit Comisiei Naționale pentru Sănătate și Planificare Familială. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani reprezentau 17,3% din populația Chinei în 2017, în comparație cu 16,7% în 2016. Nu este surprinzător faptul că mulți experți chinezi se așteaptă ca populația ”căruntă” a țării să atingă cifra de 400 milioane până la sfârșitul anului 2035. Având în vedere facilitățile insuficiente de îngrijire a vârstnicilor, China ar putea face față cu dificultate creșterii rapide a numărului de persoane în vârstă. Este foarte puțin probabil ca populația Chinei să se micșoreze pe termen scurt la fel ca cea a Japoniei. Cu toate acestea, din moment ce rata natalității din China este așteptată să rămână sub de 2,1, se pare că China, la fel ca Japonia, se va confrunta cu o creștere constantă a populației de vârstă medie în viitorul apropiat. Pentru a face față provocărilor demografice, autoritățile chineze iau considerare schimbarea politicii demografice pe care Japonia nu dorește sau nu poate să o facă. China este preocupată de semnalele grave pe care le trimite populația îmbătrânită și intenționează să ia măsuri adecvate și în timp util. 5/5 - (18 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia