Iarnă timpurie în Franţa: Zăpada are 40 de cm de Sofia FEIER postat pe 30/10/2018 Foto: Media Zăpadă în regiunea Auvergne, din centrul Franței – 30 octombrie 2018 Mai multe localităţi din centrul şi sudul Franţei au fost acoperite de un strat de zăpadă de peste 40 de centimetri, care a creat haos pe şosele şi a dus la întreruperea furnizării cu energie electrică în aproximativ 200.000 de locuinţe, au anunţat marţi autorităţile franceze, relatează Reuters. Furtunile de zăpadă au acoperit regiunea Auverge-Rhone-Alpes şi zonele limitrofe, precum şi sud-vestul oraşului Lyon. Imaginile difuzate de posturile de televiziune locale arată mai multe oraşe şi autostrăzi care au fost acoperite cu un strat gros de omăt, iar sute de maşini au fost îngropate în zăpadă. Aproxiamtiv 900 de camoiane au rămas înzăpezite peste noapte, iar sute de şoferi şi-au abandonat maşinile pentru a căuta un loc cald şi sigur unde să-şi petreacă noaptea. Mai multe autospeciale s-au aflat pe teren pentru a curăţa drumurile. Compania de distribuţie a energiei electrice din Franţa a anunţat că 195.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în două regiuni din centrul ţării, Limousin şi Centre Val de Loire, unde angajaţii se află pe teren, încercând să restabilească conexiunile. Meteorologii au respins criticile conform cărora nu ar fi emis avertismente privind înrăutăţirea vremii, precizând că au transmis cu câteva zile în urmă despre vremea rea care ar putea lovi regiunea în urma furtunilor şi a ploilor abundente care au căzut peste mai multe regiuni din Italia şi insula Corsica. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia