Acasă Extern Peste 150 de state vor adopta Pactul ONU privind Migraţia

Peste 150 de state vor adopta Pactul ONU privind Migraţia

Mai mult de 150 de ţări se vor alătura unei conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în Maroc, pentru a adopta un pact global pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de migranţi, a declarat un oficial ONU, mai puţin decât statele care iniţial au lucrat la acest plan, relatează Reuters.

În luna iulie, toţi cei 193 de membri ai ONU, cu excepţia Statelor Unite, au finalizat aşa-numitul Pact Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi regulată pentru o migraţie mai bună.

De atunci, textul a fost criticat de politicienii europeni care au afirmat că adoptarea acestuia ar putea creşte imigraţia.

Cel puţin şase membri ai Uniunii Europene, în cea mai mare parte din Europa de Est, au evitat să semneze acordul.

Reprezentantul Special al ONU pentru Migraţia Internaţională, Louise Arbor, a declarat că mai mult de 150 de guverne şi-au anunţat participarea la eveniment care se va desfăşura în oraşul marocan Marrakech şi urmează ca luni să adopte acordul, fără să ofere alte detalii.

Pactul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, dar poate oferi orientări foarte utile pentru ţările care se confruntă cu migraţia, a declarat ea într-o conferinţă de presă.

„Multe provocări vor împiedica punerea în aplicare a acesteia, nu în ultimul rând povestea toxică şi insuficient informată care prea adesea persistă atunci când vine vorba despre migranţi”, a adăugat Arbor.

Printre alţi lideri, cancelarul german Angela Merkel, a cărei guvernare de 13 ani a fost marcată de politica imigranţiei, va participa la acest eveniment.

Pactul Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi regulată este un cadru de cooperare şi vizează reducerea migraţiei ilegale, integrarea migranţilor şi întoarcerea acestora în ţările lor de origine.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…