Coreea de Nord: Pași spre dialog de Paul MOLDOVAN postat pe 07/03/2018 Foto: Media Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in (st) și Kim Jong-un, liderul Coreei de Nord Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a declarat miercuri că sancțiunile asupra Coreei de Nord nu vor fi ameliorate de dragul unui summit cu Phenianul, însă presa chineză de stat a avertizat nord-coreeni nu sunt intimidați și dialogul rămâne singura soluție. După prima întâlnirea a oficialilor sud-coreeni cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au declarat luni că acesta și-a exprimat dorința de a denucleariza Peninsula coreeană dacă securitatea țării sale este asigurată. Luna viitoare, Coreea de Nord și Coreea de Sud vor avea prima întâlnire la nivel de șefi de stat, în localitatea de frontieră Panmunjom, a declarat Chung Eui-yong, șeful delegației sud-coreene. Președintele american Donald Trump a declarat că, Coreea de Nord pare „sinceră” în dorința sa aparentă de a opri testele nucleare dacă ar purta discuții de denuclearizare cu Statele Unite. „Din perspectiva știrilor sau Twitter, cred că președintele Trump este pozitiv în privința rezultatelor vizitei din Coreea de Nord (a oficialilor sud-coreeni)”, a declarat Moon la o întâlnire cu liderii partidelor politice, miercuri. „Cu toate acestea, întrucât acesta este doar începutul, cred că nu suntem în situația în care putem fi optimiști”. Moon a adăugat că nu intenționează să amelioreze sancțiunile împotriva Nordului doar de dragul unui summit cu Phenianul, a declarat Shin Yong-hyun din partidul de opoziție Bareun Mirae, într-un briefing de presă, miercuri. 5/5 - (8 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia