Acasă Extern Dăncilă: Bilanţ de etapă a Preşedinţiei Consiliului UE

Dăncilă: Bilanţ de etapă a Preşedinţiei Consiliului UE

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, miercuri, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE după 2004 de la Varşovia, un bilanţ de etapă al Preşedinţiei române la Consiliul UE, informează Guvernul, într-un comunicat de presă.

În cadrul bilanţului pe care l-a prezentat, premierul român a evidenţiat finalizarea negocierilor într-un număr de 90 de dosare legislative, precum:

  • Directiva Gazelor Naturale,
  • Directiva privind drepturile de autor pe piaţa unică,
  • Regulamentul privind înfiinţarea autorităţii europene pentru muncă,
  • Pachetul consumatori,
  • Pachetul legislativ privind interoperabilitatea sistemelor informatice ale UE,
  • Regulamentul privind extinderea mandatului Agenţiei Europene pentru Paza Frontierelor şi Garda de Coastă,
  • Pachetul bancar,
  • Pachetul legislativ privind Uniunea Pieţelor de Capital sau modificările aduse Regulamentului privind statutul şi finanţarea partidelor şi fundaţiilor politice europene, fiind dosare foarte complexe, conform comunicatului de presă al Guvernului.

Premierul a arătat că România va fi în continuare un susţinător al proiectului european fondat pe convergenţă, coeziune şi solidaritate între statele membre

„Viorica Dăncilă a pledat pentru necesitatea ca toate statele membre UE să beneficieze de un tratament egal, nediscriminatoriu în funcţie de mărimea teritoriului sau a amplasării geografice. În acest sens, a subliniat faptul că România îndeplineşte criteriile tehnice necesare aderării la Spaţiul Schengen şi a cerut ca o decizie politică să fie luată cu privire la această temă. Premierul Dăncilă a insistat, de asemenea, asupra importanţei politicii agricole comune şi a convergenţei plăţilor directe”, potrivit sursei citate.

Totodată, premierul Dăncilă a evidenţiat efectele benefice ale extinderii UE şi a arătat că aceasta rămâne cea mai bună modalitate de a demonstra puterea transformatoare a Uniunii.

Premierul Dăncilă a reafirmat sprijinul României pentru statele candidate şi aspiranţii la aderare din Balcanii de Vest, promovând principiul extinderii în baza propriilor merite.

La Conferinţa de miercuri au mai fost prezenţi şefii Guvernelor şi înalţi reprezentanţi ai acestora din Republica Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Cipru, Republica Croaţia, Republica Estonia, Republica Lituania, Letonia, Malta, Slovenia, Ungaria, precum şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…