Donald Trump acuză susţinătorii anchetei lui Mueller că au încercat să preia puterea în mod ilegal de Iris DĂIAN postat pe 29/03/2019 Preşedintele american Donald Trump a condamnat investigaţia privind colaborarea cu Rusia în timpul alegerilor din 2016, acuzând susţinătorii acesteia că încearcă să „revendice puterea în mod ilegal”, relatează agenţia Reuters. „După trei ani de minciuni şi defăimare, minciuna cu Rusia este în sfârşit încheiată”, a declarat Donald Trump. „Vânătoarea de vrăjitoare privind Rusia a reprezentant un plan al celor care au pierdut alegerile şi au încercat să revendice puterea în mod ilegal prin înscenarea americanilor inocenţi”, a adăugat acesta. Procurorul special american Robert Mueller şi-a încheiat oficial ancheta privind ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, care au avut loc în 2016. Acesta nu a găsit nicio dovadă de colaborare între Donald Trump şi Rusia. Procurorul general William Barr a informat miercuri că intenţionează să facă publică o versiune completă a raportului. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe: