Evenimentul anului 2020: Fraudarea alegerilor prezidențiale din SUA via Frankfurt, Germania de Victor MAIER postat pe 02/01/2021 Voturile de la alegerile prezidențiale din SUA, din 3 nov. 2020, au fost numărate de firma spaniolă Scytl, aflată în faliment Presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale din SUA, din 3 noiembrie, cu ajutorul unor servere aflate în Germania, a fost făcută publică de către jurnalul GreatGameMedia. La data de 14 noiembrie, prestigioasa publicație în domeniul geopolitic a relatat că, potrivit informațiilor pe care le avea armata americană a ocupat sediul în care se aflau serverele companiei Scytl din Germania. Scytl este o firmă din Barcelona, care furnizează sisteme electronice de vot și tehnologie electorală. Firma a fost fondată în 2001 la Barcelona, produsele și serviciile sale sunt utilizate în alegeri și referendumuri din întreaga lume. Scytl este deținută de Paragon Group Despre compania Scytl s-au publicat numeroase articole privind modul în care a transformat industria alegerilor globale în ultimii 20 de ani. Redăm articolul integral publicat de GreatGameIndia: ”Potrivit surselor de informații, armata americană a ocupat sediul în care se aflau serverele companiei Scytl din Germania pentru a demonstra manipularea în alegerile din SUA din 2020, după ce publicația GreatGameIndia a expus modul în care au fost fraudate alegerile. Compania Scytl are o istorie îndelungată de fraudă electorală în diferite țări, inclusiv manipularea software-ului său electoral. Problema i-a determinat pe experți să se întrebe de ce o sarcină atât de delicată precum numărarea voturilor a fost externalizată către o companie străină? Cum ar putea compania spaniolă falimentară Scytl să numere voturile americane în Spania? Potrivit congresmanului Louie Gohmert, Texas, există „dovezi convingătoare” de fraudare a votului în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020, de către de compania spaniolă de mașini de vot electronic Scytl. Breaking: Congressman Louie Ghomert has stated that The U.S. Army has seized servers for Dominion in Germany. — George Papadopoulos (@GeorgePapa19) November 14, 2020 Parlamentarul din Texas a declarat într-un interviu acordat Newsmax TV că forțele militare americane au confiscat serverul companiei Scytl din Frankfurt, Germania. Gohmert a spus că sunt unii care cred că serviciile secrete americane „au manipulat toate acestea” pentru a se acoperi. Într-o conferință telefonică pe Facebook, Gohmert a explicat că a primit informația duminică (n.r. – 13 nov. 2020) de la „unii dintre foștii noștri oameni din serviciile secrete că există dovezi extrem de convingătoare care ar putea fi culese de la Scytl”, compania din Barcelona care era „responsabilă pentru agregarea tuturor informațiilor din mașinile vot.” Informațiile culese de Scytl, a spus Gohmert, ar fi „stabilit cu ușurință” câte voturi „au fost schimbate” în alegerile din SUA din 2020. La câteva zile după ce a fost dezvăluit modul în care alegerile din SUA din 2020 au fost trucate de agentul canadian Dominion Voting Systems printr-un așa-numit „defect”, GreatGameIndia a găsit implicarea unei alte companii străine dubioase în alegerile din SUA. Voturile exprimate de americani în alegerile din SUA, din 2020, au fost numărate de o companie spaniolă falimentară Scytl (n.r. – care are sediu și în Frankfurt). La fel ca și Dominion Voting Systems, Scytl are o lungă istorie a fraudei electorale în diferite state, inclusiv injectarea de voturi prin manipularea software-ului său electoral. Datorită unei astfel de fraude pe scară largă, președintele Comisiei Electorale Federale SUA, Trey Trainor, consideră că alegerile prezidențiale americane din 2020 sunt nelegitime. EXCLUSIVE Days after it was revealed how #USAElections2020 were rigged by Canadian Crown Agent #DominionVotingSystem through a so-called “glitch”, now @GreatGameIndia has found involvement of another dubious foreign company in US Election meddling.https://t.co/RAdpZw2ybk — GreatGameIndia (@GreatGameIndia) November 13, 2020 Președintele republican din districtul Maricopa a renunțat la postul său după ce s-a dezvăluit public că nu a fost realizată testarea mașinii de vot, în octombrie. Decizia lui Chornenky a venit la doar câteva ore după ce un judecător a postat un mesaj pe Twitter spunând că Chornenky nu a participat la testul de logică și precizie în districtul Maricopa, desfășurat pe 6 octombrie.” Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia