Acasă Extern Iran: Protestatarii au cerut demisia Ayatollahului Komeini

Iran: Protestatarii au cerut demisia Ayatollahului Komeini

Miile de protestatari care au mărșăluit pe străzile din Teheran datorită creșterii prețurilor și a corupție și-au îndreptat furia spre liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei, cerându-i să demisioneze.

Luni, poliția a patrulat în Marele Bazar al Teheranului, în timp ce forțele de securitate s-au luptat pentru a restabili normalitatea după ciocniri cu protestatarii înfuriați de colapsul monedei naționale, rialul.

Președintele Hassan Rouhani a promis iranienilor că guvernul va face față presiunii economice a noilor sancțiuni impuse de  SUA, la o zi după ce comercianții s-au adunat în fața Parlamentului pentru a protesta împotriva scăderii drastice a valorii monedei naționale.

Washingtonul va începe reimpunerea sancțiunilor economice asupra Teheranului în următoarele luni, după ce președintele american Donald Trump a retras SUA din Acordul nuclear cu Iranul.

Acțiunea președintului Trump va avea consecințe economice asupra Iranului reducând câștigurile valutare ale din exporturile de petrol, iar perspectiva a declanșat panică în rândul iranienilor care schimbă în dolari economiile păstrate în riali.

La începutul săptămînii, poliția a patrulat în Marele Bazar al Teheranului, în timp ce forțele de securitate s-au luptat pentru a restabili normalitatea după ciocniri cu protestatarii înfuriați de colapsul rialului, care perturbă afacerile prin creșterea costului importurilor.

Președintele Rouhani a declarat că veniturile guvernului din ultimele luni nu sunt afectate, iar căderea rialului este rezultatul „propagandei mass-media străine”.

„Chiar și în cel mai rău caz, vă promit că vor fi asigurate nevoile de bază ale iranienilor, avem suficient zahăr, grâu și ulei de gătit, avem suficiente valute străine pentru a injecta pe piață”, a spus Rouhani într-un discurs difuzat în direct de televiziunea de stat.

Fondul Monetar Internațional a estimat, în luna martie, că guvernul deține 112 miliarde de dolari în active și rezerve externe și că Iranul avea un surplus de cont curent. Aceste cifre sugerează că Iranul ar putea suporta sancțiunile fără o criză a plăților externe.

Șeful sistemului judiciar iranian a avertizat marți că „sabotorii economici”, despre care spune că se află în spatele căderii rialului, se vor confrunta cu o pedeapsă severă, inclusiv cu condamnarea la sau 20 de ani de închisoare.

„Inamicul încearcă acum să ne perturbe economia printr-o operațiune psihologică. În ultima vreme, unii au încercat să închidă Bazarul, dar complotul lor a fost împiedicat de poliție”, a declarat Ayatollah Sadeq Larijani, citat de agenția de știri Fars.

Guvernul iranian implementează noi planuri de control a creșterii prețurilor, inclusiv interzicerea importurilor de peste 1.300 de produse, pregătindu-și economia pentru a rezista sancțiunilor SUA.

Rouhani a declarat că noile sancțiunile ale SUA fac parte dintr-un „război psihologic, economic și politic”, adăugând că Washingtonul va plăti un preț ridicat pentru acțiunile sale.

„Retragerea (din Acord) a fost cea mai rea decizie pe care a făcut-o (Trump), este groaznică, afectează reputația globală a Americii”, a spus el.

La sfârșitul lunii decembrie, demonstrațiile care au început din cauza dificultăților economice s-au răspândit în peste 80 de orașe iraniene. Cel puțin 25 de persoane au murit în tulburările care au avut loc, fiind cea mai mare expresie a nemulțumirii publice în aproape un deceniu.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…