Iranul cheltuie miliarde pe războaie proxy

Ayatollah Ali Khamenei, liderului suprem al Iranului și membri ai Garzii Revoluționare.

Dezbaterea care are loc în spatele ușilor închise în Teheran, cu privire la investițiile în războiele proxy[1] în loc de investiții în propria țară,  pare să se fi vărsat pe străzi.

Iată unde merg banii

Valul de protest a început, în opinia surselor iraniene, în orașul Mashad și a fost inițial organizat de clerici, rivali ai președintelui Hassan Rohani, care au încercat să profite de rata crescută a șomajului și a prețurilor ridicate. Dacă aceasta este într-adevăr motivația, clericii sunt depășiți de situație, protestele s-au răspândit rapid în zeci de orașe din Iran și vizează nu doar guvernul relativ „moderat” a lui Rohani, ci și sistemul islamic clerical din  jurul liderului suprem Ali Khamenei și aliații săi , inclusiv Garda Revoluționară.

Una dintre numeroasele sloganuri care se aude în cadrul protestelor este „Nu Gaza, Nu Liban, Nici Siria, Viața mea pentru Iran!” – referindu-se aparent la miliardele pe care Teheranul le-a cheltuit pentru aliații săi din regiune, în loc să investească în economia stagnantă acasă.

Este ironic faptul că protestele, planificate de rivalii lui Rohani pentru a exercita o presiune asupra regimului politic, rănesc casat clericală. În ultimele luni, una dintre principalele dezbateri ale regimului, în spatele ușilor închise, a fost dacă va face o nouă investiție majoră în Siria. Pe măsură ce războiul civil sirian pare să fie pe cale de dispariție, Gărzile Revoluționare iraniene au încercat să valorifice banii alocați pentru a-ți consolida prezența prin construirea unei baze aeriene permanente și facilități de andocare pe coasta mediteraneană. Aceasta însemnă cheltuirea a sute de milioane, dacă nu miliarde, pentru construcții.

Potrivit surselor de informații occidentale, fracțiunile apropiate de Rohani sunt împotriva împărțirii acestor bani despre care ei spun că sunt necesari pentru îmbunătățirea infrastructurii și asigurarea locurilor de muncă în Iran. Dezbaterea care are loc în spatele scenei în Teheran pare să se fi revărsat pe străzile orașelor iraniene.

Irakul și Peninsula Arabică

Extinderea finanțării Iranului pentru aliații și susținătorii săi din regiune este imposibil de evaluat cu exactitate, în parte deoarece o mare parte a finanțării vine sub formă de arme și echipamente, precum și prin transportul de luptători și de aprovizionare în aeronave operate de statul iranian. Iranul oferă un sprijin neprețuit aliaților săi și prin serviciile oferite de ofițerii săi în calitate de consilieri militari și prin înființarea milițiilor șiite pe care le pregătește și le desfășoară în întreaga regiune.

În ultimii ani, Iranul a investit miliarde în susținerea aliaților săi în Liban, Fâșia Gaza, Yemen, Irak, Arabia Saudită și Bahrain, dar, mai presus de toate, începând cu anul 2011, a investit bani în menținerea la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad.

Investiția Iranului în regimul Assad în ultimii șase ani și jumătate s-a făcut în diverse forme și este dificil de cuantificat. Băncile iraniene de stat au creat linii de credit pentru guvernul sirian de 3,6 miliarde de dolari în 2013 și 1 miliard de dolari în 2015 pentru a permite regimului să cumpere petrol și alte bunuri din Iran.

Suma de 4,6 miliarde de dolari nu include livrările de arme, care sosesc zilnic în aeronave de marfă iraniene la aeroportul din Damasc, desfășurarea a mii de „consilieri” militari ai armatei iraniene și ai gardienilor revoluționari – dintre care 1.000 se presupune că au fost uciși în acțiune – și forța mult mai mare a milițiilor șiite, în special luptători din Afganistan,  pe care Iranul le-a organizat și le-a finanțat. Aproximativ 50.000 dintre acești militari au luptat în Siria. Ei câștigă 300 de dolari pe lună, iar Iranul plătește, de asemenea, pentru armele, călătoriile și susținerea lor. Cu alte cuvinte, Iranul a cheltuit multe miliarde pe întreținerea regimul Assad în ultimii șase ani.

Aproximativ 100.000 de militanți iranieni au fost angajați în Irak în ultimii ani, atât în ​​lupta cu statul islamic, cât și în promovarea intereselor Iranului în teritoriile vecine. Deși o parte din finanțarea acestor miliții vine și din surse irakiene, cea mai mare parte din din salarii și armamentul este finanțată de Teheran.

Modelul Hezbollah

Desigur, din toate milițiile șiite din regiune, cea care au câștigat cel mai mult din larga conlucrare cu Iranul este Hezbollah. Estimarile finanțării Iranului pentru gruparea libaneză ajunge de la 60 de milioane la 1 miliard de dolari pe an. Este vorba de sprijin financiar direct, cantități masive atât de arme convenționale de bază, cât și de sisteme avansate de arme, de facilități de instruire în Iran și de investiții în proiecte de construcții din Liban pentru a susține poziția Iranului și a Hezbollah în țară.

Modelul de pionerat pe care Iranul îl aplică în Liban de la mijlocul anilor 1980, de a pregăti și a înarma armata Hezbollah ca susținător local, a fost reprodus prin înființarea și susținerea de grupuri antiguvernamentale în Arabia Saudită și Bahrain și a milițiilor în Irak, după  invazia SUA 2003, și susținerea grupării houthi din Yemen începând cu cel puțin cu anul 2015. În cazul grupării houthi ajutorul a venit și sub formă de rachete cu rază lungă de acțiune, pe care gruparea le-a lansat pentru a ataca  Arabia Saudită.

Nu numai grupările șiite au primit arme și fonduri. Informațiile israeliene au evaluat sprijinul financiar acordat grupărilor islamice din Gaza, în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari anual, deși acest lucru a scăzut de la începutul războiului civil din Siria, Hamas fiind apropiat de grupările rebele sunnite din Siria și de regimul Assad. În ultimii doi ani, aceste legături au fost restabilite, iar sprijinul financiar pentru Hamas este acum de aproximativ 50 de milioane de dolari, în timp ce Jihadul Islamic, o grupare mai radicală, care nu a tăiat legăturile cu Teheranul, primește în jur de 70 de milioane de dolari.

Garda Revoluționară a Iranului, care a supravegheat aceste investiții, a încercat să facă profitabile aceste investiții. Siria a folosit o mare parte din creditul acordat de Iran pentru a plăti petrolul și gazul iranian, pe care Iranul nu a putut să le vândă datorită faptului că țara este supusă sancțiunilor, iar sprijinul acordat regimului Assad a fost acordat parțial în schimbul drepturilor de forare în Siria și închirierea de terenuri agricole. Dar va dura ceva timp, probabil ani, până când lucrurile din Siria se vor liniști suficient pentru ca iranienii să vadă profituri.

Afacerea nucleară, care a atras sancțiuni asupra Iranului, a folosit zeci de miliarde de dolari, dar nu au fost încă transformate în prosperitate pentru poporul iranian. Protestele care se desfășoară în Iran sunt rezultatul investițiilor de miliarde în războaiele din regiune, dispuse de regimul clericilor islamici cu care Rohani nu a fost de acord.

Veste proastă pentru ambele părți rivale ale conducerii iraniene este că odată ce au scos  oamenii pe străzi, devine foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să le calmeze furia.

[1] Război prin intermediari, în limba engleză ”proxy war”