Acasă Extern Marea Britanie expulzează 23 de diplomaţi ruşi

Marea Britanie expulzează 23 de diplomaţi ruşi

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că Londra va expulza 23 de diplomaţi ruşi, considerând că Moscova este ‘vinovată’ de otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal la Salisbury, transmite AFP.

Numărul diplomaţilor ruşi acreditaţi în Marea Britanie era până acum de 59.

De asemenea, şefa executivului britanic a anunţat ‘suspendarea contactelor bilaterale’ cu Rusia.

‘În baza Convenţiei de la Viena, Marea Britanie va expulza 23 de diplomaţi ruşi identificaţi ca fiind ofiţeri de informaţii sub acoperire’, a spus Theresa May în Parlamentul de la Londra. ‘Ei au termen o săptămână să părăsească Marea Britanie’, a adăugat premierul May.

Theresa May a spus că aceasta este una dintre cele mai importante expulzări din Londra din ultimii 30 de ani și  va degrada capcutatea serviciilor de informaţii rusești din Marea Britanie pentru următorii ani.

‘Vom îngheţa active ale statului rus ori de câte ori avem dovezi că pot fi folosite pentru a ameninţa viaţa sau bunurile cetăţenilor sau rezidenţilor britanici’, a mai spus Theresa May.

Premierul britanic a anunţat că Londra va anula o invitaţie adresată ministrului de externe rus Serghei Lavrov de a vizita Marea Britanie şi nu va trimite niciun oficial sau membru al familiei regale la Campionatul Mondial de Fotbal din acest an din Rusia.

‘Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va participa la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia din vara acestui an’, a declarat May, denunţând vinovăţia Moscovei în otrăvirea fostului spion rus şi a fiicei sale pe teritoriul britanic.

‘Mulţi dintre noi şi-au întors privirile cu speranţă către Rusia post-sovietică. Ne-am dorit o relaţie mai bună şi este tragic că preşedintele Putin a ales să urmeze această cale’, a adăugat Theresa May.

Răspunsul Rusiei la solicitarea Londrei de a oferi explicaţii în cazul Skripal ‘a demonstrat un dispreţ total pentru gravitatea acestor evenimente. Au tratat folosirea unui agent neurotoxic de uz militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi sfidare’, a spus May.

‘Nu există nicio altă concluzie în afară că statul rus este vinovat pentru tentativa de asasinare a lui Skripal şi a fiicei sale şi pentru ameninţarea vieţilor altor cetăţeni britanici din Salisbury, inclusiv cea a sergentului Nick Bailey’, a adăugat premierul britanic.

‘Aceasta reprezintă o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit’, a conchis Theresa May.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…