Acasă Extern Putin îl păstrează pe Medevev premier

Putin îl păstrează pe Medevev premier

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost reconfirmat oficial, luni, în funcția de președintel alțării și imediat după începerea noului mandat, l-a desemnat tot pe Dmitri Medvedev pentru funcţia de prim-ministru, anunţă Kremlinul.

„În conformitate cu Articolul 83 (a) şi cu Articolul 111 ale Constituţiei Federaţiei Ruse, preşedintele Vladimir Putin a prezentat Dumei de Stat candidatura lui Dmitri Medvedev pentru funcţia de prim-ministru”, a comunicat luni Preşedinţia Rusiei.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, urmează să aprobe această candidatură.

Dmitri Medvedev a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, iar din anul 2012 este primul ministru al țării.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…