Acasă Extern SUA închid canalele de comunicare cu Iranul

SUA închid canalele de comunicare cu Iranul

Mike Pompeo, Secretarul de stat  pentru afaceri externe a SUA, a transmis tuturor misiunilor diplomatice ale SUA ordinul de a nu se întâlni cu grupuri iraniene de opoziţie fără aprobare specială, deoarece ar putea exacerba astfel tensiunile cu regimul de la Teheran, relatează CNN potrivit Agerpres.

CNN a reuşit să obţină copia unei telegrame trimisă de Mike Pompeo,  cu privire la faptul că „multe grupuri iraniene de opoziţie din exil încearcă frecvent să contacteze oficiali ai SUA, pentru a primi cel puţin aparenţa unui sprijin tacit şi pentru a-şi spori vizibilitatea şi ponderea”.

Şeful diplomaţiei americane arată că astfel de grupuri „au folosit în trecut sau folosesc în prezent mijloace violente în sprijinul obiectivelor lor politice” şi apreciază că „un contact direct al guvernului SUA cu astfel de grupuri s-ar putea dovedi contraproductiv pentru obiectivul nostru politic de obţinere a unui acord cuprinzător cu regimul iranian, care să răspundă comportamentului destabilizator al acestuia”.

Secretarul de stat menţionează explicit mai multe grupări iraniene, inclusiv Mujahedeen-e-Khalq (MEK), despre care John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, afirma că reprezintă o „opoziţie viabilă” la actualul regim de la Teheran.  MEK s-a aflat în trecut pe lista organizaţiilor considerate teroriste de Statele Unite.

Fostul consilier John Bolton a fost plătit de MEK pentru discursuri în numele organizaţiei. 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…