Acasă Extern Teodor Meleșcanu în Israel

Teodor Meleșcanu în Israel

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a desfășurat o fructuoasă vizită oficială în Israel.

România este considerată de israelieni una dintre țările cele mai prietenoase față de Israel din cadrul Uniunii Europene.

Șeful diplomației române s-a întâlnit, luni, cu Reuven Rivlin, Președintele Israelului. Cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre România și Israel, pe parcursul a 69 de ani de relații diplomatice.

Duminică și luni șeful diplomației române a mai avut întâlniri cu Gilad Erdan, ministrul pentru afaceri strategice, securității publice și informațiilor, Tzipi Hotovely, ministrul adjunct al afacerilor externe, Yoseph Yonah, președintele grupului de prietenie Israel-România din Knesset, precum și cu ambasadorul Colette Avital, secretarul general al Organizației Mondiale Evreiești pentru Restituirea Proprietăților.

În cadrul convorbirilor a fost pus accentul pe diversificarea cooperării economice și sectoriale, în perspectiva reluării celei de-a treia sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene.

Agenda discuțiilor a cuprins și problemele internaționale de interes major privind evoluțiile regionale, mai ales perspectivele Procesului de Pace în Orientul Mijlociu — criza din Siria, Irak și regiunea Golfului, dar și perspectivele acordului nuclear cu Iranul.

Ministrul Teodor Meleșcanu a avut o întâlnire și cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Teodor Meleșcanu a avut o întâlnire festivă cu reprezentanți ai comunității israelienilor de origine română, în cadrul căreia a înmânat decorațiile conferite de președintele Klaus Iohannis consulilor onorifici ai României în Israel.

Programul a cuprins și o vizită la Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului, Yad Vashem, unde ministrul a depus o coroană de flori, în sala „Aducerii Aminte”.

 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…