Acasă Extern Trump l-a demis pe generalul McMaster

Trump l-a demis pe generalul McMaster

Preşedintele american Donald Trump l-a demis joi pe Herbert McMaster, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, şi l-a numit pe John Bolton în această funcţie, relatează cotidianul The New York Times.

Donald Trump a făcut anunţul prin intermediul contului său de Twitter: „Sunt fericit să anunţ că, începând din 4 aprilie, John Bolton va fi noul meu consilier pentru Securitate Naţională. Îi mulţumesc foarte mult generalului H.R. McMaster, care a făcut o treabă excepţională şi va rămâne mereu prietenul meu. Predarea oficială a mandatului va avea loc la 4 aprilie”.

John Bolton, în vârstă de 69 de ani, este avocat şi diplomat ocupând funcţii în mai multe administraţii republicane. Ultimul mandat a fost de ambasador al Statelor Unite la ONU, în perioada 2005-2006. În prezent, Bolton este invitat permanent al postului de televiziune Fox News.

Locotenent-generalul Herbert Raymond McMaster, în vârstă de 55 de ani, este un strateg militar cu experienţă, cunoscut pentru rolul său în Războiul din Golf (1990-1991), Războiul din Afganistan (2001-2014) şi invazia din Irak din 2003.

John Bolton va fi al treilea consilier în domeniul securităţii naţionale din ultimele 14 luni ale administraţiei Trump.

Săptămâna trecută, preşedintele american a anunţat tot pe Twitter demiterea secretarului de stat Rex Tillerson, care a fost înlocuit cu fostul director al CIA, Mike Pompeo.

John Bolton a făcut parte din administraţiile republicane Ronald Reagan, George H. W. Bush şi George W. Bush, susţinând oportunitatea unor intervenţii militare împotriva Irakului, a Iranului şi a Coreei de Nord.

În ultimii ani, Bolton a adoptat poziţii ferme în presă în ceea ce priveşte oprirea programului nuclear al Phenianului, avertizând că reprezintă o ameninţare importantă pentru Statele Unite. El a susţinut, de asemenea, retragerea SUA din acordul nuclear iranian semnat în 2015, o înţelegere puternic criticată şi de către președintele Trump.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…