Urdăreanu – denunț fără probe în dosarul ministrului Niță de Victor MAIER postat pe 12/03/2018 Foto: Media Tiberiu Urdăreanu Astăzi, laÎnalta Curte de Casație și Justiție s-a judecat procesul fostului ministru al Economiei, Constantin Niță, deschis în urma denunțului făcut de patronul firmei UTI, Tiberiu Urdăreanu. Constantin Niță a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, pentru presupusa sumă de 30.000 de euro primită de la Tiberiu Urdăreanu pentru a facilita reluarea unei licitații la Primăria Iași. Astăzi instanța l-a audiat pe martorul-denunțător Tberiu Urdăreanu care a spus cum i-a dat ministrului banii. „Ne-am întâlnit la un restaurant libanez din complexul hotelier Radisson. Am stat pe o canapea şi am pus plicul cu 30.000 de euro între noi. L-am văzut pe Constantin Niţă când a luat plicul cu bani şi l-a introdus în buzunar, după care eu m-am ridicat şi am plecat. Era un plic de dimensiuni normale” – este declaraţia dată de Tiberiu Urdăreanu în timpul audierii sale ca martor-denunţător în dosarul în care Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, a informat Agerpres. Asta este toată probațiunea lui Urdăreanu împotriva lui Constantin Niță. Trebuie să îl credem pe cuvânt. Până și plicurile ”normale” au mai multe dimensiuni și culori. Declaraţia lui Urdăreanu l-a enervat pe Constantin Niţă, care i s-a adresat omului de afaceri de mai multe ori în timpul procesului: „Vă rog să nu minţiţi în faţa instanţei. (…) Vin sărbătorile Paştelui şi aţi jurat pe Biblie! La restaurant sunt camere de luat vederi. Este sigur că mi-a dat bani?„, a informat Agerpres. Tiberiu Urdăreanu este patronul grupului de firme UTI şi are afaceri în domeniul IT, managementul securităţii şi inginerie. Potrivit revistelor financiare, bărbatul are o avere de 180 de milioane de euro. În octombrie 2015, acesta a fost arestat la dimiciliu pentru că a dat şpagă 10% ca să primească de la primarul Iaşiului un contract de 70 de milioane de lei. Omul de afaceri Constantin Urdăreanu este cunoscut publicului românesc datorită numeroaselor denunțuri împotriva mai multor politicieni și pentru cel mai scump cavou de lux în valoare de 100.000 de euro, cu lift și acces pe bază de card. Locul de veci a lui Urdăreanu, o adevărată fortăreță de lux unde se intră doar pe bază de cartelă. 5/5 - (27 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia