Acasă Intern România nu are capacitatea de a face față unui nou caz Colectiv

România nu are capacitatea de a face față unui nou caz Colectiv

În contextul în care marţi se împlinesc 3 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că în România există acum 11 paturi pentru marii arşi, iar în cazul unei tragedii precum cea din clubul bucureştean, autorităţile ar apela la ajutor extern.

„Pentru mari arşi avem în acest moment 11 paturi. România nu are capacitatea de a trata un număr atât de mare de răniţi (precum cei din clubul Colectiv -n.r.), ca de altfel nicio ţară din Europa. Am apela la ajutor extern, dar este de dorit să nu se mai întâmple”, a declarat Sorina Pintea.

Solicitat să comenteze care e situaţia celor patru centre mari pentru arşi, ministrul Sănătăţii a precizat că stadiul este cel al semnării contractelor pentru studiile de fezabilitate şi proiectare.

„Printr-un program al Băncii Mondiale, România trebuia să construiască şi trebuie să construiască 4 centre de mari arşi la Timişoara, Târgu Mureş şi două în Bucureşti. În data de 6 august 2018 s-a semnat contractul pentru studiu de fezabilitate şi proiectare. Sunt în acest moment în această fază”, a completat Pintea.

Marţi, 30 octombrie, se împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi numărul victimelor ajungând la 64.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei de la Clubul Colectiv au fost  artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. La un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…