Acasă Intern PNL şi-a lansat programul la europarlamentare. Obiective: Ridicarea MCV, intrarea în Schengen şi aderarea la zona euro

PNL şi-a lansat programul la europarlamentare. Obiective: Ridicarea MCV, intrarea în Schengen şi aderarea la zona euro

Ludovic Orban a declarat că printre obiectivele PNL se numără ridicarea MCV, prin aplicarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare, ale Comisiei de la Veneţia în legislaţia internă, precum şi intrarea României în Schengen şi aderarea la zona euro.

„În materie de politică externă PNL este susţinător al parteneriatului estic şi susţine integrarea Republicii Moldova în UE. De asemenea, susţine parteneriatul strategic. Nu în ultimul rând, ne angajăm să atingem câteva obiective. Primul este încetarea MCV. Sigur că nu aşa cum îşi imaginează alţii. Această încetare nu se poate face decât transpunând recomandările din MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi transpunerea articolului 2 privind statul de drept din Tratatul UE. Ne angajăm ca în maxim 2 ani România să devină stat membru Schengen. Ne angajăm ca obiectiv fundamental aderarea României la zona euro pentru că asta conferă garanţie că va face parte din grupul statelor care constituie un nucleu puternic şi va duce la tot felul de avantaje pe care România nu le are azi”, a afirmat Ludovic Orban, luni, la evenimentul de lansare a programului PNL.

Liderul liberal a adăugat că în viitorul exerciţiu financiar multianual care va fi mai redus, în contextul Brexit, vor trebuie să fie puse la dispoziţie resurse financiare şi pentru România egale cu cele ale altor state membre. Acesta a a vorbit despre fondurile pentru cercetare şi inovare, în condiţiile în care România se clasează pe ultimul loc la nivelul UE, la accesarea acestor fonduri.

„Următorul exerciţiu financiar multianual să pună la dispoziţia cetăţenilor săi resurse financiare cel puţin egale cu cele ale altor state, pentru că va exista o scădere a bugetului UE în contextul Brexit. Menţinerea fondurilor de coeziune. Cred că trebuie să ne propunem ca PNL să utilizăm toate resursele care există la dispoziţia României pentru a susţine capitalul românesc, pentru a îi creşte competitivitatea, pentru a avea acces la fonduri de inovare care vin din acordul între CE şi România precum şi accesul fondurilor de cercetare care sunt disponibile la Bruxelles. România azi e pe ultimul loc la accesarea fondurilor de cercetare şi inovare. Pentru asta trebuie să învăţăm cetăţenii români să scrie proiecte”, a completat Orban.

Liderul liberal a mai spus că PNL îşi propune să încurajeze folosirea tuturor resurselor pe care ni le pune la dispoziţie UE, precizând că sunt miliarde de euro care nu intră în România din cauza „incompetenţei unor guvernanţi”.

Europa înseamnă civilizaţie, calitatea vieţii. Ne propunem să folosim toate resursele care ne sunt puse la dispoziţie, nu cum se întâmplă azi când miliarde de euro sunt ţinute la graniţă din cauza incompetenţei unor guvernanţi. Infrastructura aferentă, privitoare la apă, la reţeaua de gaz, trebuie să fie la dispoziţia fiecărui român. De asemenea, avem bani şi trebuie să îi folosim inteligent să creştem calitatea serviciilor medicale, la standarde europene. De asemenea, creşterea calităţii educaţiei”, a explicat liderul PNL.

Ludovic Orban a vorbit şi despre sloganul de campanie al PNL „România în primul rând” care a fost criticat de unii pentru că este un slogan naţionalist.

Din start vreau să spun că alegerile pentru PE sunt fundamentale pentru evoluţia României. Odată ce România a luat decizia să fie membru al UE, ne-am asumat un destin european, ne-am asumat să respectăm valorile, principiile, regulile care stau la baza UE. Avem şansa de a fructifica la maxim toate avantajele din statutul de membru pe care îl are UE. Sloganul nostru de campanie e România în primul rând. Sigur că unii ai sărit pe noi şi au spus că reprezintă un slogan naţionalist. Acest slogan reprezintă ca România să fie membru al UE, să fie partener egal la toate deciziile care se iau la nivelul UE, România să fie un stat respectat, care poate influenţa deciziile la nivel european. Misiunea principală a celor care ne reprezintă la nivelul instituţiilor UE este să aducă beneficii pentru România”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban a completat că „România are o serie de oportunităţi pe care trebuie să ştie să le fructifice. România trebuie să îşi fixeze ca obiectiv principal dezvoltarea economică, bazată pe fundamente solide. O creştere economică care să se bazeze pe motoare de creştere solidă, care să fie una sustenabilă pentru cetăţenii săi. Pentru noi ca obiectiv este ca într-un timp cât mai scurt veniturile românilor să ajungă la nivelul veniturilor cetăţenilor din alte state membre UE. PNL e convins că România poate fi puternică dacă UE e puternică şi unită. România trebuie să militeze pentru o integrare cât mai profundă la nivel european. Trebuie să militeze pentru o Europă unită”.

Liberalii lansează, luni la un hotel din Capitală, programul PNL pentru alegerile europarlamentare. Programul vizează domenii precum agricultura, infrastructura, turismul, dar şi mass-media.

Printre obiectivele PNL sunt eliminarea vizei turistice pentru românii care vor să călătorească în SUA sau reabilitarea termică a 500.000 de apartamente din România din bugetul UE 2021-2027.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…