Klaus Iohannis a cerut Parlamentului adoptarea în regim de urgență a legii privind carantina și izolarea de Maria SECĂREȘ postat pe 08/07/2020 Președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului adoptarea în regim de urgență a legii Guvernului privind carantina și izolarea. Șeful statului a făcut un apel la politicieni să nu exploateze în scop electoral actuala epidemie de coronavirus și să sprijine guvernul Orban în găsirea de soluții. „E a doua lună de stare de alertă și lucrurile din păcate vedem că nu au evoluat cum ne-am fi dorit cu toții. Revin la ce am mai spus: răspunderea, în acest moment, e partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă dificilă și ar fi păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune de pînă acuma. Măsurile sunt foarte simple: Masca, distanța și spălatul pe mâini. Trebuie să fim foarte atenți la ce ne spun unii și alții, fiindcă în loc să fim de aceeași parte, vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze electoral această epidemie”, a spus Iohannis. „Suntem într-o situație foarte complicată, e momentul să lăsăm divergențele politice la o parte și să ne concentrăm pe soluții. Solicit Parlamentului să dezbată in regim de urgență legea care reglementează carantina și izolare. Nu e momentul să disperăm dar nici să lăsăm garda”, a spus președintele Președintele Iohannis a făcut și un apel la responsabilitate adresat cetățenilor. „Haideți să facem un efort să continuăm, nu lăsați garda jos, este în joc viața voastră și a celor dragi dumneavoastră. Nu vorbim de politică, de opinii personale, ci de o boală care a rămas în societate. Virusul nu ține cont de granițe, de legi, de diferite abordări pur administrative”. Klaus Iohannis a făcut aceste declarații au fost făcute cu prilejul unei vizite pe care șeful statului a realizat-o la Institutul Cantacuzino din București. Institutul Cantacuzino a intrat într-un parteneriat cu cercetătorii de la OncoGen pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. România alocă 3,5 milioane de lei pentru descoperirea vaccinului împotriva coronavirus, dar suma va crește, dacă cercetările inițiale dovedesc că produsul dezvoltat de OncoGen și Institutul Cantacuzino dă rezultate. Profesorul doctor Mircea Ioan Popa, de la Institutul Cantacuzino, a spus că perioada de testare este de 18 luni, iar în acest moment este foarte greu de spus când va ajunge vaccinul pe piață. Distribuie pe:Maria SECĂREȘ
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia