I.C.R.: Distincție pentru Marco Lucchesi de Alina VĂLEAN postat pe 19/01/2018 Marco Lucchesi, președinte al Academiei Braziliene de Litere Președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, va oferi profesorului Marco Lucchesi, președinte al Academiei Braziliene de Litere, o Distincție de Onoare pentru excepționala activitate de promovare a culturii române pe meridianele lumii. Evenimentul se va desfășura la Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București), marți, 23 ianuarie 2018, de la ora 13.00. Cu acest prilej va fi semnat Memorandumul de Înțelegere între Academia Română și Academia Braziliană de Litere, document care are drept scop dezvoltarea și consolidarea cooperării dintre cele două instituții. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române. Vor participa academician Cristian Hera, președintele Academiei Române, academician Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, și doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, domnul Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române. Marco Lucchesi (n. 1963, Rio de Janeiro) este critic literar, scriitor, poet, traducător și lingvist brazilian, foarte bun cunoscător al limbii române, autor de traduceri, articole și studii care promovează intens cultura română. Profesor de literatură comparată la Universidade Federal do Rio de Janeiro. Pe 3 martie 2011, a fost ales membru al Academiei Braziliene de Litere, iar în luna decembrie 2017 a devenit președintele acestui for. Profesorul Marco Lucchesi se află în perioada 22-25 ianuarie 2018 într-o vizită oficială la Bucureşti. 5/5 - (9 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia