Acasă Intern Băsescu: Suspendarea premierului nu duce la schimbarea guvernului

Băsescu: Suspendarea premierului nu duce la schimbarea guvernului

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu l-a contrazis, duminică seara, la o emisiune TV, pe fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean, care a declarat că o eventuală suspendare a premierului Viorica Dăncilă ar echivala cu schimbarea guvernului după 45 de zile.

”Îmi cer scuze anticipat dlui Zegrean şi la toţi constituţionaliştii, la profesionişti, însă am cu totul altă părere. Ne ducem la cartea asta mică (Constituţia – n.r.), vitală şi căutăm articolul 107, care spune foarte clar – preşedintele României nu-l poate revoca pe primul ministru. De aici venim şi spunem – stă suspendat 45 de zile premierul. Şi? Cineva trebuie să emită un decret de revocare şi preşedintele nu poate. Ar putea Parlamentul, dar numai printr-o moţiune de cenzură. Deci premierul nu poate fi schimbat decât prin votul Parlamentului. Majoritatea care e acum în parlament arată că nu ar fi nicio şansă ca parlamentul să dea un vot, să spunem că face opoziţia o moţiune de cenzură, nu ar fi nicio şansă să treacă. Dacă s-ar merge pe această idee e clar că după moţiunea de cenzură picată în parlament premierul e mai viu decât oricând”, a declarat Traian Băsescu la B1TV.

Băsescu a mai spus că, dacă scenariul prezentat într-o declaraţia de fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean ar fi fost posibil, l-ar fi aplicat şi el în cazurile Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că dacă Viorica Dăncilă va fi suspendată din funcţie, după 45 de zile Guvernul va fi dizolvat, fiind vorba despre o ”revocare atipică, ascunsă” a premierului.

”Dacă (premierul Viorica Dăncălă -n.r.) ar fi suspendată din funcţie şi nu se întoarce în 45 de zile, adică nu se rezolvă procesul penal în 45 de zile, urmărirea penală, dacă nu se dă o soluţie care să spună ori că e albă ori că e neagră, ea rămâne suspendată. Adică după 45 de zile nu mai este guvern”, a declarat fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, explicând ce se poate întâmpla dacă, în urma unei eventuale puneri în mişcare a unei acţiuni penale împotriva premierului, preşedintele Klaus Iohannis o va suspenda pe Viorica Dăncilă.

Zegrean a precizat că, potrivit Constituţiei, dacă premierul este în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul mai mult de 45 de zile, Guvernul se dizolvă.

”Ar fi un lucru atipic, anormal. Nu e chiar constituţională chestia asta, pentru că avem text care spune că preşedintele nu-l poate revoca pe primul ministru. Asta ar însemna că dacă îl suspendă şi să împlinesc 45 de zile şi nu se poate întoarce în funcţie, ar fi practic o revocare, ceea ce Constituţia nu permite. Din 2003 este text clar, un text cât se poate de ritos care spune – preşedintele nu-l poate revoca pe primul ministru. Asta ar fi o revocare atipică, o revocare ascunsă. Nu-mi imaginez cum ar putea să se întâmple acest lucru”, a adăugat Zegrean.

Fostul președinte al CCR a spus că atunci când a fost redactată actuala Constituţie nu a fost prevăzută şi o astfel de situaţie.

”Nimeni nu s-a gândit la suspendarea şi a premierului, să încheie astfel mandatul unui guvern. Eu am fost acolo când s-a scris Constituţia şi nimeni nu a avut în vedere această modalitate de încetare a mandatuluio, de revocare, ori textul de la articolul 107 este cât se poate de clar – preşedintele nu îl poate revoca. Asta înseamnă că în nicio situaţie şi sub nicio vorbă. Nu ştiu ce să zic, e complicat. Din nou va fi pusă Curtea Constituţională, dacă s-ar ajunge acolo, într-o situaţie în care să dea o decizie. Până la urmă <Constituţia este aşa cum zice Curtea, Curtea spune Constituţia>”, a mai afirmat Zegrean.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Iaşi, că a sesizat Parchetul General „în calitate de cetăţean” de faptul că Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea au difuzat informaţii cu caracter secret. Plângerea este pentru înaltă trădare, divulgare de informaţii secrete şi uzurpare de funcţii, fiind făcută în contextul memorandumului aprobat de guvern pentru relocarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, joi, trimiterea plângerii depuse de Ludovic Orban contra premierului Viorica Dăncilă structurii de parchet competente, respectiv DIICOT.

„Este evident că asistăm la coborârea luptei politice la cel mai abject nivel, acolo unde se încearcă, în modul cel mai stalinist cu putinţă, dărâmarea unui guvern legitim constituit. Dacă de data asta nu s-a reuşit din interior, ca la precedentele guvernări, atunci se apelează la tertipul acesta atât de transparent pentru ca, pe baza punerii în mişcare a unei acţiuni penale împotriva premierului, preşedintele să o poată suspenda pe doamna Viorica Dăncila şi pune capăt guvernării noastre”, a transmis Mihai Fifor într-un comunicat de presă.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Sofia FEIER
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Olanda: Proteste viloente împortiva măsurilor COVID – zeci de persoane arestate și șapte persoane rănite

Poliția olandeză a deschis focul asupra protestatarilor care au participat la revoltele ca…