Cehia: Fostul milițian renunță la șefia comisiei de supraveghere a poliției de Victor MAIER postat pe 06/03/2018 Foto: Media Fostul milițian ceh, Zdenek Ondracek, actualmente deputat în Parlamentul Cehiei Deputatul ceh, fost milițian în regimul comunist, a demisionat marți din funcția de președinte al unei comisii parlamentare care supraveghează afacerile interne ale poliției, după ce mii de oameni au protestat împotriva numirii lui din cauza trecutului său într-o unitate specială din epoca comunistă. Vineri, Zdenek Ondracek a fost ales de camera inferioară a parlamentului ceh pentru a conduce comisia de supraveghere a ministerului de interne. Zedenek este primul parlamentar comunist care a deținut o astfel de funcție de la căderea comunismului cu aproape trei decenii în urmă. Numirea acestuia a fost considerată un semnal că partidul câștigă influență, în timp ce partidul ANO al primului ministru ceh Andrej Babis caută sprijin pentru formarea unui nou guvern. Luni seara, mii de cehi au protestat la Praga și în alte orașe împotriva numirii lui Ondracek și împotriva lui Babis, care a spus în weekend că va susține retragerea lui Ondracek din comisie. Marți, Ondracek și-a anunțat demisia în parlament. „Nu plec de la acest post datorită zgomotului de pe stradă, ci pentru că am evaluat situația de securitate a mea și a familiei mele”, a spus el, menționând amenințări nespecificate împotriva familiei sale. Mulți parlamentari s-au opus lui Ondracek, care a făcut parte dintr-o unitate de poliție care a folosit tunuri cu apă și câini pentru a dispersa protestele anti-regim în 1989. Aceste demonstrații au dus în cele din urmă la răsturnarea pașnică a dictaturii comuniste în ceea ce a devenit cunoscută sub numele de Revoluția de Catifea. Partidul comunist, care se opune aderării la NATO și are opinii pro-ruse, l-a susținut pe Babis, a cărui cabinet minoritar a pierdut votul de investire în ianuarie, deși ANO a câștigat alegerile din octombrie, dar nu are majoritate absolută. Alte partide s-au abținut în susținerea Cabinetului Babis, care se confruntă cu acuzații de a fi obținut fraudulos fonduri de la Uniunea Europeană în valoare de 2 milioane de euro în urmă cu 10 ani. Babis neagă acuzațiile. Partidul său ANO negociază pentru formarea guvernului cu social-democrații, al cărui președinte, Jan Hamacek, a spus că partidul se poate alătura unui guvern condus de ANO, dar prezența lui Babis rămâne o problemă. Susținerea directă sau indirectă pentru un viitor guvern Babis ar putea proveni și de la partidul SPD al omului de afaceri ceho-japonez Tom Jokamura, de extremă dreaptă, care este privit cu îngrijorare de partidele de opoziție și de unii membrii ANO. 5/5 - (32 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia