Acasă Extern Exod în masă din Ghouta de Est

Exod în masă din Ghouta de Est

Mii de civili sirieni au fugit joi din enclava controlată de rebeli, Ghouta de Est, trecând pe jos printr-un coridor umanitar creat sub controlul Rusiei, după ce enclava a fost asediată de forțele guvernamentale siriene care au lansat un atac fără precedent în urmă cu o lună.

Bărbații, femeile și copiii și-au părăsit locuințele bombardate pentru a-și salva viața. Unii au plâns, a relatat Reuters.

„Ne-am adăpostit în subsoluri și nu am îndrăznit să ieșim din pivnițe și tuneluri”, a declarat un bărbat pentru pentru Reuters. „Nu am putut face nimic … Nu am avut nimic de mâncare.”

„Nu era apă, nici electricitate, nici educație pentru copii”, a spus un alt om din Hammouriyeh, Amer al-Shourbaji.

Un alt bărbat, care și-a dat numele de Abu al-Nour, a declarat pentru Reuters că a fost în contact cu persoane din armata siriană, încercând câteva zile să treacă în siguranță.

„Timp de opt zile, ne-am coordonat cu soldații, spunându-le că vrem să scoatem civilii”, a spus el.

Exodul s-ar putea dovedi un moment cheie în Ghouta de est, locul uneia dintre cele mai mari bătălii din  războiul care durează de șapte ani, în care soarta civililor prinși în zona de asediu a fost esențială.

Oamenii fug de orașul rebel Hammouriyeh, în satul Beit Sawa, Ghouta de Esti, Siria, 15 martie 2018.

Organizația Națiunilor Unite a estimat că 400.000 de oameni s-au aflat sub asalt în Ghouta de Est, ultimul bastion al rebelilor, aflat în apropierea capitalei Damasc.

Guvernul Assad și Rusia, aliatul său, au lovit zona cu atacuri aeriene la mijlocul lunii februarie și au lansat un atac la sol prin care au capturat o mare parte a teritoriului săptămâna trecută, cucerind orașele din enclavă unul după altul.

Lupta a continuat deși  Consiliului de Securitate al ONU a emis o rezoluție de încetare a focului pentru 30 de zile. Moscova și Damascul susțin că inamicii pe care îi vizează sunt membri ai grupurilor teroriste neprotejate de armistițiu. Și, au spus că rebelii împiedică plecarea civililor.

Rebelii neagă acest lucru și spun că majoritatea locuitorilor au fugit din cauza bombelor guvernului.

Observatorul sirian pentru drepturile omului din Marea Britanie, care monitorizează conflictul, a declarat că cel puțin 12.500 de persoane au plecat spre teritoriul guvernului. Au ieșit din Hammouriyeh, Jisreen și alte orașe din apropiere unde armata a avansat joi.

„În fiecare oră pleacă peste 800 de persoane”, a declarat generalul-maior Vladimir Zolotukhin, citat de agenția rusă RIA.

Moscova a oferit trecerea în siguranță a luptătorilor rebeli care doresc să renunțe la teritoriu, o tactică ce a ajutat Damascul să recâștige controlul asupra marilor orașe din Siria de Vest. Opoziția afirmă că este o deplasare forțată.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…