Acasă Extern Siria: Lupte acerbe în Ghouta

Siria: Lupte acerbe în Ghouta

Forțele armatei și grupurile rebele siriene duc lupte acerbe pe un frontul din Ghouta de Est, unde avansarea armatei siriene a împărțit în trei sectoare enclava rebelă din apropierea Damascului, relatează Reuters.

Televiziunea siriană de stat a difuzat duminică imagini din sectorul unde se duc lupte, prezentând imagini cu clădiri afectate de bombardament, mult fum pe străzi și sunetul exploziilor.

Mai mult de 1.100 de civili au fost uciși de când a început atacul în urmă cu trei săptămâni, a declarat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului.

Televiziunea siriană a relatat că au avut loc lupte intense pe mai multe fronturi însoțite de un baraj de artilerie al armatei, de raiduri aeriene continue și de atacuri din elicoptere.

Armata siriană a avansat în Mudeira, după ce a capturat sâmbăta orașul din vecinătate, Mesraba, pătrunzând prin orașele Douma și Harasta în teritoriului insurgent.

Grupurile rebele din estul Ghoutei au promis că vor lupta. Fracțiunile armatei libere siriene au emis o declarație în care afirmă că au luat decizia de a nu accepta să se predea sau să se retragă.

După ce armata a împărțit enclava, Jaish al-Islam a apărut ca cel mai puternic grup rebel din orașul Douma, Ahrar al-Sham din orașul Harasta și Failaq al-Rahman din sud-estul Ghoutei.

Mass media de stat din Siria a relatat, de asemenea, progrese ale armatei lângă Jisreen și Aftaris în partea de sud-est a teritoriului rebel.

Președintele sirian Bashar al-Assad și aliatul său Rusia văd rebelii ca grupuri teroriste și spun că ofensiva lor este necesară pentru a pune capăt conducerii rebelilor asupra populației din Ghouta.

Dar violența atacului lor a determinat condamnarea țărilor occidentale și apelurile repetate ale agențiilor umanitare ale Națiunilor Unite pentru o încetare a focului în scopuri umanitare.

Activiștii și luptătorii din Ghouta de Est au declarat în ultimele zile că bombardamentul a inclus muniție care provoacă incendii și rănire prin arsuri. Medicii locali au raportat mai multe incidente de atacuri cu bombă urmate de miros de clor și simptome de sufocare.

Guvernul Assad neagă utilizarea atât a armelor chimice cât și a armelor incendiare și a declarat sâmbătă că are informații că rebelii intenționau să lanseze un atac chimic fals pentru a discredita armata.

În timp ce guvernul sirian și Rusia declară că au stabilit un coridor sigur, controlat de guvern, pentru retragerea civililor, nu se știe câți civili au plecat.

Damascul și Moscova acuză rebelii că nu le permit civililor să plece.

Rebelii și unii locuitori din Ghouta din Est, contactați de Reuters, au declarat că oamenii nu doresc să se întoarcă sub conducerea lui Assad de teama de persecuție, dar guvernul spune că aceste temeri sunt neîntemeiate.

Înfrângerea din Ghouta de Est le-ar aduce rebelilor cea mai mare lovitură din decembrie 2016, când o ofensivă guvernamentală a preluat Alepul, cea mai mare fortăreață urbană a rebelilor.

Grupurile rebele dețin zone mari în nord-vestul și sud-vestul Siriei, în timp ce Siria de nord-est este în mâinile luptătorilor kurzi și milițiilor aliate.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…