Mamă siriană speră să-și reunească familia după război de Claudia DUȚĂ postat pe 31/03/2018 Foto: Media Amira s-a așezat alături de nepoata ei de șapte ani - copilul fiicei care a fost ucisă acum patru ani, de care a avut grijă de atunci., adăpostul Herjelleh din provincia Damasc, Siria 30 martie 2018. Familia lui Amira Gharmoush a fost victima ambelor tabere ale războiului din Ghouta de Est, o fortăreață rebelă situată în apropierea Damascului. Amira, în vârstă de 67 de ani, speră acum să reunească membri familie rămași în viață, relatează Reuters. Ea a fugit din Ghouta de Est acum patru ani când, a spus ea, una dintre cele trei fiice ale sale a fost ucisă de insurgenții din zonă, până când guvernul sirian a lansat o campanie feroce pentru a recuceri teritoriul. Doi din cei șase fii ai săi au însoțit-o când a părăsit Ghouta de Est. Ei au fost reținuți de guvernul sirian și de atunci nu a mai auzit de ei. Ceilalți patru fii ai săi au rămas în Ghouta de Est, separați de mama lor darorită liniilor de război care au separat nenumărate familii și au ucis sute de mii de oameni în ultimii șapte ani. Amira Gharmoush își ține în brațe nepotul în afara unui cort din adăpostul Herjelleh din provincia Damasc, Siria 30 martie 2018. Pe măsură ce liniile războiului s-au schimbat în ultimele săptămâni, Amira s-a fost reunit cu încă doi fii ai săi. Ei au fugit din Ghouta de Est acum două săptămâni, în timp ce ofensiva guvernamentală a împins liniile mai aproape de casele lor. Amira a vorbit într-un adăpost guvernamental pentru persoanele strămutate, unde și-a vizitat fiii care au părăsit recent Ghouta. Ea și-a exprimat speranța că îi va vedea în curând și pe cei doi fii care au rămas în Ghouta. Ambii fii se află în Douma, ultimul oraș aflat sub controlul rebelilor. „Au trecut patru ani de când i-am văzut”, a spus Amira, cu ochii plini de lacrimi. „Sper că fiii mei din Ghouta vor ieși afară și că cei care sunt deținuți vor ieși afară și îi vor aduce laolaltă pe copiii noștri pentru ca toți să trăim împreună”, a spus Amira. Observatorul sirian pentru drepturile omului afirmă că peste 1.600 de civili au fost uciși în bombardamentele guvernamentale din zonă, care a fost asediată ani de zile. Mai mult de 140.000 de persoane au fost strămutate din Ghouta de Est, din februarie, de când a început ofensiva forțelor guvernamentale, potrivit cifrelor citate de armata rusă și Observatorul sirian pentru drepturile omului din Marea Britanie. Ministrul rus al Apărării a declarat vineri că aproximativ 32.000 de luptători rebeli și membri ai familiilor lor au fost strămutați până în prezent în zone deținute de opoziție în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, a relatat agenția de știri Interfax. Mulți dintre cei care nu au plecat în Idlib sunt cazați în adăposturi guvernamentale pentru persoanele strămutate, în apropiere de Damasc. Oficiul pentru coordonarea ajutorului umanitar al ONU a declarat că acestora nu li se permite să părăsească adăposturile decât după ce sunt supuși unui proces de screening. Ea spune că fiica ei a fost ucisă pentru că livra pâine trupelor guvernamentale staționate la un punct de control în apropierea satului lor, Otaya. Amira nu a spus din ce grupare rebelă făceau parte cei care au ucis-o. Reuters nu a putut verifica declarația. Amira, care a lucrat ca slujitor de uz casnic în Damasc de când a fugit din fermă, spune că visează să se întoarcă acasă la Otaya, unde au ținut oi și vaci. „Aș fi primul om care se va întoarce. Dacă locuința mea este distrusă voi pune un cort ca cel în care sunt acum și voi rămâne acolo. Îmi voi aduna copiii și vom rămâne împreună „. 5/5 - (7 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia