Acasă Extern Parlamentul britanic a RESPINS Acordul BREXIT negociat cu UE. Opoziţia a depus moţiune de cenzură

Parlamentul britanic a RESPINS Acordul BREXIT negociat cu UE. Opoziţia a depus moţiune de cenzură

Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplificând criza politică.

Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) a fost respins de 432 membri ai Camerei Comunelor, doar 202  voturi au fost în favoarea acestuia, informează cotidianul The Guardian.

Opoziţia britanică a depus un proiect de moţiune de cenzură la adresa Guvernului Theresa May

Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a depus marţi seară, în contextul respingerii Acordului Brexit de către Camera Comunelor, un proiect privind organizarea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Theresa May.

Premierul Theresa May avertizase că acest document reprezintă singura variantă de acord Brexit.

În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi:

  • renegocierea acordului actual,
  • producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală,
  • convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie,
  • organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană
  • renunţarea la Brexit.

UE a cerut Marii Britanii să îşi clarifice URGENT intenţiile privind Brexit

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat „regret” că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit, în timp ce Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea ieşirii din UE.

Theresa May cere soluţii pentru depăşirea crizei politice

Premierul britanic, Theresa May, a exprimat regret că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi le-a recomandat deputaţilor britanici să propună soluţii pentru depăşirea crizei politice.

„Este clar că membrii Camerei Comunelor nu susţin acest acord. Dar votul din această seară nu arată ce ar susţine. Nu se spune nimic despre modul în care intenţionăm să onorăm decizia poporului britanic” privind ieşirea din UE, a declarat Theresa May.

„Lumea, mai ales cetăţenii UE care s-au stabilit aici şi britanicii care locuiesc în UE, merită claritate pe aceste teme cât mai curând posibil”, a precizat Theresa May.

Premierul britanic a anunţat că aşteaptă rezultatul moţiunii de cenzură şi, dacă va rămâne în funcţie, va încerca renegocierea Acordului Brexit cu Uniunea Europeană.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…