Acasă Extern Pompeo s-a întâlnit în secret cu Kim Jong-un

Pompeo s-a întâlnit în secret cu Kim Jong-un

Mike Pompeo, nominalizat pentru funcţia de Secretar de stat al SUA, a efectuat în urmă cu două săptămâni o vizită secretă în Coreea de Nord, unde s-ar fi întâlnit cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, afirmă surse citate de Washington Post.

Pompeo, actual director al CIA şi nominalizat pentru funcţia de Secretar de stat al SUA în locul lui Rex Tilleson, a avut o întrevedere la Phenian cu Kim Jong-un pentru a discuta despre viitoarea întâlnire a lui Kim cu preşedintele american Donald Trump, dar şi despre programul nuclear al Coreei de Nord, au precizat două surse ale Washington Post sub protecţia anonimatului.

Vizita lui Pompeo în Coreea de Nord ar fi avut loc la scurt timp după ce a fost nominalizat pentru funcţia de Secretar de stat al SUA.

Informaţia privind vizita lui Pompeo în Coreea de Nord a apărut în presa americană la doar câteva ore după ce Trump a anunţat că SUA şi Coreea de Nord au purtat discuţii directe ”la nivel foarte înalt”.

Ultima întâlnire directă dintre oficiali ai SUA şi Coreei de Nord a avut loc în anul 2000, când secretarul american de Stat Madeleine Albright s-a întâlnit cu Kim Jong Il, tatăl lui Kim Jong-un.

Casa Albă şi CIA au refuzat să comenteze informaţia.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…